De la începutul invaziei ruse din Ucraina, cei trei giganţi energetici de stat ai Chinei – Sinopec, China National Petroleum Corp şi China National Offshore Oil Corp – au făcut evaluări cu privire la impactul sancţiunilor asupra investiţiilor în valoare de miliarde de dolari din Rusia, potrivit unor surse aflate în cunoștință de cauză.
Guvernul de la Beijing pare că se teme că sancțiunile din Vest pot afecta companiile chineze și ar fi îndemnat companiile de stat să fie precaute în ceea ce priveşte investiţiile în Rusia.
Decizia celei mai mari companii de rafinare a petrolului din Asia arată riscurile pe care le pot implica, în China, sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
China a dezaprobat, în repetate rânduri, sancțiunile aplicate Rusiei și a insistat că va menține schimburile economice şi comerciale normale cu Moscova. De asemenea, a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie.
Rusia este al doilea furnizor de petrol şi al treilea furnizor de gaze al Chinei.
„Companiile chineze vor urma cu rigiditate politica externă a Beijingului în această criză”, a spus un director al unei companii petroliere de stat.
Totodată, companiile chineze nu pot lua iniţiative în privinţa investiţiilor noi.
Președintele american Joe Biden a declarat, joi, că Beijingul știe că viitorul său economic este legat de Occident, după ce l-a avertizat pe liderul chinez Xi Jinping că Beijingul „ar putea regreta” că a fost de partea Rusiei în conflictul împotriva Ucrainei.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia