- O bătrână de 87 de ani a murit de coronavirus la fix o zi după ce rudele au dus-o cu ambulanța la Spitalul Universitar de Urgență din București
- Trei zile mai târziu, ea încă nu se găsește pe lista decedaților de COVID-19 din România, Libertatea având informații și despre un al doilea caz la același spital.
- Libertatea a vorbit cu autoritățile pentru a afla de ce situația de la Suceava, unde un pastor a fost îngropat și neraportat pe lista Grupului de Comunicare Strategică, se repetă și în Capitală.
Ieri, Libertatea a prezentat cazul lui Viorel Candrianu, pastorul de 62 de ani decedat de coronavirus la Suceava și neraportat printre primii 40 – azi, 50 – de decedați de COVID-19. Atât DSP, cât și managerul spitalului, au recunoscut, pe rând, că nu toate decesele au fost raportate la nivel național.
Situația se repetă și în Capitală. Redacția a documentat două decese, ambele la Spitalul Universitar, confirmate de managerul Cătălin Cârstoiu, care susține că le-a raportat imediat la DSP.
Unde s-a produs ruptura, de Grupul de Comunicare Strategică ajunge să dea alte cifre decât cele reale?
Confirmată cu COVID-19 și decedată în aceeași zi la UPU Universitar
Unul dintre ele este al unei femei de 87 de ani, decedată vineri, 27 martie, la Spitalul Universitar din București. Ea fusese confirmată în aceeași zi cu COVID-19.
Bătrâna a fost internată în seara precedentă, în stare gravă, cu un diagnostic prezumtiv de septicemie. Era imobilizată de aproape o lună la pat și prezenta o încărcare la plămâni, așa că medicii au decis imediat să-i facă testul pentru coronavirus.
Avea o tuse seacă. Ea spunea că se îneca. În ziua în care am chemat salvarea a vomitat și începuse deja să respire foarte greu. Avea un hârâit la plămâni. De asta ne-am și îngrijorat
Rudă a femeii moarte la Universitar:
A doua zi, 27 martie, familia a încercat să afle ore la rând informații despre starea femeii, dar au primit un răspuns abia în jurul orei 20 de la o asistentă UPU, care le-a transmis că e pozitivă la COVID-19.
Două ore mai târziu, un medic a informat rudele că bătrâna a murit în urma unui stop cardio-respirator. Era vineri.
Au îngropat-o abia azi
Luni, femeia nu doar că nu apărea în lista morților, dar nici nu-și găsise liniștea în groapă, deși legea obligă rudele să-i îngroape în 24 de ore pe cei decedați de COVID-19.
Asta pentru că rudele trebuiau să meargă să facă identificarea cadavrului, dar se aflau în autoizolare.
„Aveam doar o rudă care putea să facă asta, dar a refuzat să meargă la spital, pentru că se temea. Oamenii nu sunt informați și nu înțeleg că mortul e sigilat bine. Cei de la DSP m-au acuzat că nu m-am dus duminică la spital să identific cadavrul. Dar noi am raportat deja că am intrat în autoizolare. Eu dacă ies pe stradă îmi fac dosar penal și mă bagă la carantină instituționalizată”, se plâng apropiații, care au reușit să o înmormânteze pe bătrână abia luni seară.
„Aceasta e procedura”, susține managerul Spitalului Universitar
Managerul Cătălin Cârstoiu susține că a raportat cazul femeii la DSP încă de pe 27 martie, la doar două minute după ce a obținut rezultatele analizei pentru COVID-19.
„Nici nu e singură moartă la noi de coronavirus. Am mai avut un caz astăzi. Și o să tot mai fie. Ea a stat doar la Urgențe. Medicii de acolo au fost echipați tot timpul, deci nu există riscul să se fi infectat cineva. Noi totuși am demarat o anchetă epidemiologică”, a declarat Cârstoiu.
Managerul spitalului recunoaște că femeia moartă de coronavirus a stat trei zile la morgă, dar spune că asta s-a întâmplat pentru că nu a venit nimeni să o identifice.
Am înțeles că rudele erau în autoizolare, dar așa e procedura. Nu se poate altfel. Puteau să își pună o mască și să vină
Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar:
La DSP, medicul Cătălin Smarandache, care a comunicat cu familia bătrânei, înțelege supărarea, dar spune că putea să vină oricine din familie să ridice documentele pentru înhumare, nu era nevoie de o rudă de gradul I.
„Lumea e speriată, toți reacționează disproporționat. Nici nu poți rezolva totul online în țara care până ieri funcționa cu hârtiuța, pixul și dosarul. Această situație chiar ne-a arătat că nu suntem pregătiți să trecem complet la online”, a explicat chirurgul.
El este cel care în mijlocul epidemiei a fost delegat de la spital pentru a ajuta la reorganizarea DSP.
-Domnule doctor Smarandache, aveți idee de ce moartea nu a fost raportată?
-Aceste decese se transmit de către unitatea sanitară către toată lumea, către Institutul Național de Sănătate Publică, DSP și Ministerul Sănătății. Din câte am înțeles, raportarea s-a făcut. Dar nu DSP urcă în sistem un deces. E vorba de un sistem informatic la care suntem și noi branșați.
-Și cine urcă acolo informația?
-INSP, că acolo se fac raportările. Noi avem acces la acele raportări la DSP. Eu am întrebat doar dacă s-au făcut, iar cei de la spital mi-au confirmat că da.
”A fost o discuție întreagă că e mușamalizare. Dar nu a mușamalizat nimeni nimic. A fost testată bătrâna, are testul pozitiv. S-a întâmplat un lucru absolut trist pentru toată lumea, adică decesul ei.”
-Totuși nu apare pe lista de la Grupul de Comunicare Strategică?
-În toată povestea care s-a declanșat, nu mi-am propus să găsesc nici un vinovat, trebuie să vedem ce se poate corecta, tocmai ca să fim mai buni de acum înainte.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro