Procurorii germani au impus constructorului auto Volkswagen o amendă în valoare de peste un miliard de euro pentru scandalul manipulării emisiilor poluante, transmite DPA, citat de Agerpres.ro.
„După o examinare amănunţită, Volkswagen AG a decis să accepte amenda şi să nu o conteste. Prin această decizie, Volkswagen îşi recunoaşte responsabilitatea pentru criza diesel şi consideră că acesta este un nou pas spre depăşirea crizei”, au informat reprezentanții companiei Volkswagen
Amenda instituită de procurorii germani a fost aplicată la aproape trei ani după ce Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial, a recunoscut că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
În 2015, Volkswagen a recunoscut că a folosit un software pentru a a ascunde emisiile reale de noxe. Producătorul auto a promis că va oferi despăgubiri de miliarde de dolari pentru proprietarii de autoturisme diesel din Statele Unite.
Până în prezent, Volkswagen a refuzat să adopte o măsură similară pentru cele 8,5 milioane de vehicule din Europa implicate în acest scandal, din cauza diferenţelor existente în legislaţie.
Citește și Concluzii după summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Președintele SUA: „Vom denucleariza complet peninsula coreeană” (FOTO&VIDEO)