Din 14 martie, Rusia a limitat accesul la Instagram și ulterior a stabilit că Meta Platforms, compania lui Mark Zuckerberg care deține aplicația, se face vinovată de „activități extremiste”, în contextul în care Moscova luptă împotriva giganților din domeniul tehnologiei, pentru a controla fluxurile de informații de pe rețelele de socializare după ce a trimis zeci de mii de trupe în Ucraina, pe 24 februarie.

Instagram a anunțat că decizia de blocare a aplicației va afecta 80 de milioane de utilizatori din Rusia. Deși oamenii pot accesa uneori platforma de distribuire a fotografiilor folosind un serviciu VPN (Rețea Privată Virtuală), în Rusia au început să apară alternative interne, cea mai recentă fiind „Grustnogram” („Sadgram”, în limba engleză, sau „Tristgram”, în română).

„Postează fotografii triste cu tine, arată-le prietenilor tăi triști, fiți triști împreună”, scrie într-un mesaj de pe site-ul platformei.

O captură a interfeței de utilizator a aplicației arată o femeie într-o haină de blană stând în fața Catedralei Sf. Vasile din Piața Roșie din Moscova. Bara de căutare le spune utilizatorilor să caute compatrioți triști.

Pagina principală a aplicației Grustnogram | Foto: grustnogram.ru

În locul butonul de „like” în formă de inimă de pe Instagram, Grustnogram oferă o inimă frântă și opțiunea de „a fi trist”.

„Suntem foarte triști că multe servicii populare și de înaltă calitate își opresc activitatea în Rusia din diverse motive”, a declarat Alexander Tokarev, unul dintre fondatorii serviciului, citat de Afisha Daily. „Am creat Grustnogram pentru a ne întrista împreună și pentru a ne sprijini reciproc”, a explicat acesta.

Tokarev a precizat că patru persoane, inclusiv doi programatori independenți, s-au aflat în spatele proiectului și că se așteaptă ca aplicația să apară pe Google Play până la sfârșitul săptămânii, iar ulterior în App Store.

Rossgram, o imitație rusească a Instagramului ca nume, design și schema de culori, urma să fie lansată în această săptămână, dar fondatorii acesteia au reușit doar să publice o înregistrare video cu o versiune prototip, câteva ore mai târziu după ora programată pentru lansare.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News