Comisia Europeana spune ca Romania vede luminita de la capatul tunelului. Cu ocazia publicarii rapoartelor Comisiei pentru politica externa a Parlamentului European referitoare la stadiul negocierilor de aderare cu tarile candidate, comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen, a avut cuvinte de apreciere in privinta Romaniei.
Comisarul a vorbit despre o „licarire de speranta” in ceea ce priveste Romania, prezentata pana acum drept codasa tarilor candidate la Uniune. „Situatia incepe sa se schimbe in Romania, odata cu noul Guvern al premierului Adrian Nastase”, a apreciat comisarul european, exprimandu-si satisfactia ca Bucurestiul a decis, in iunie, sa impuna un moratoriu asupra adoptiilor internationale.
Verheugen a invitat ieri tarile candidate la UE sa adopte inca de acum „strategii credibile” pentru a asigura integrarea rromilor, ceea ce constituie o „problema spinoasa si deranjanta”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News