Din cuptorul aragazului

Izul nesuferit dispare din cuptor dacă, imediat după ce ai scos preparatul, pui pe grătar câteva coji de portocală sau lămâie şi laşi uşa cuptorului deschisă.

Din frigider

Un castronel cu oţet sau un pahar cu lapte călduţ, aşezat pe raftul de sus, ori o lămâie tăiată în două, cu câteva cuişoare înfipte în coajă, vor absorbi mirosul peştelui – crud sau gătit – depozitat în frigider.

Din cuptorul cu microunde

Pune într-un vas special pentru preparate la microunde apă amestecată cu lămâie; lasă să fiarbă, apoi curăţă cuptorul cât mai bine, cu produsele pe care le foloseşti în mod obişnuit.

De pe mâini

Freacă-ţi uşor mâinile cu sare fină de bucătărie, spală- le cu apă în care ai amestecat câteva picături de oţet, apoi clăteşte-le cu apă caldă.
Şi zahărul rezolvă problema, dar trebuie mai întâi să te speli cu săpun, să te clăteşti, apoi să freci mâinile cu zahăr şi să te speli din nou cu săpun.
Alte metode: spală mâinile cu suc de lămâie şi cu apă rece; freacă degetele pe un obiect din inox (o lingură, o furculiţă, marginea chiuvetei, robinet) – cercetările au demonstrat că, datorită forţei oxidoreducătoare, inoxul combate mirosurile. Atenţie, evită săpunul, după ce ai aplicat această metodă, fiindcă mirosul va reveni.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI