UPDATE, ora 16.30: Declarația a fost eliminată după ce obligaţia a generat un val de nemulțumire, oamenii fiind nevoiți să stea la cozi uriaşe.

„Pentru a evita o supraaglomerare, un efort care nu trebuie depus şi un efort semnificativ la sfârşitul anului, toţi consumatorii casnici care deţin mai multe unităţi locative vor beneficia de această compensare fără necesitatea de a depune o declaraţie în acest sens”, a spus secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

În acest context, vor mai fi obligați să depună declaraţii, pentru a beneficia de prețul de 0,68 de lei/kWh indiferent de consum, numai cei care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani dacă urmează o formă de învăţământ, şi familiile monoparentale care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani dacă urmează o formă de învăţământ. 

Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, nu a fost prezent la şedința de Guvern.


Ştirea inițială: Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri, 28 decembrie, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se elimină obligaţia clienţilor casnici care au mai multe locuri de consum de a depune declaraţii privind locul de consum la care beneficiază de preţ plafonat la energie.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Potrivit legii aflate încă în vigoare, românii cu mai multe locuri de consum pot cere plafonarea pentru un alt loc de consum decât cel din cartea de identitate, dar trebuie să aleagă un singur loc de consum și să depună o cerere și o declarație pe proprie răspundere până la finalul acestui an.

În același timp, chiriașii pot beneficia în acest moment de prețurile mici numai dacă își încheie contracte proprii de furnizare la locul de consum al proprietarului.

O lună de haos în energie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 13 decembrie legea privind „măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale”.

Ulterior, ANRE a anunţat că toţi clienţii casnici, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, în timp ce românii care au atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, pot beneficia de preţul plafonat la una dintre cele două adrese, însă numai pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică.

Acest lucru a generat un val de nemulțumiri și cozi imense în fața sediilor furnizorilor de energie.

În acest context, pe 20 decembrie, PSD și PNL au anunțat că renunță la această măsură. În nota de fundamentare a proiectului de OUG, decizia a fost motivată prin „evitarea facturării diferite a consumatorilor casnici proprietari, în raport cu consumatorii casnici chiriaşi”.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Cât vor plăti românii la energia electrică

După ce Guvernul Ciucă va adopta astăzi Ordonanța de Urgență, vor mai depunde declarații la furnizori doar familiile cu trei copii, familiile monoparentale cu un copil sub 18 ani în îngrijire și cei care folosesc aparatură medicală, pentru a beneficia de prețul de 0,68 de lei/kWh indiferent de consum.

Pentru restul românilor, plafoanele rămân neschimbate. Acestea sunt:

  • 0,68 lei/kWh pentru un consum mai mic de 100 de kWh
  • 0,8 lei/kWh pentru un consum între 100 de kWh și 255 de kWh
  • 1,3 lei/kWh pentru un consum peste 255 kWh/lună

Prețurile vor fi valabile în perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

ivryernest   •   28.12.2022, 11:40

Dece oare se strică limba română în asenebea hal ? Ce înseamnă "un loc de consum" sau "mai multe locuri de consum" ? Consum de CE ANUME ?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI