Cantităţile de produse vândute în regat urmează să fie afişate în continuare pe ambalaje – cu prioritate în kilograme şi în litri, adică în sistemul metric, a decis Ministerul Comerţului, în toiul „armistiţiului cofetarilor”, cum spun francezii perioadei dintre Crăciun şi Anul Nou.
Cantităţile în uncii şi inchi pot să fie afişate, dar mai puţin vizibil.
După ieşirea din UE, ale cărei reglementări impun sistemul metric în toate statele membre, Guvernul conservator de atunci al lui Boris Johnson anunţa că vrea să schimbe legea britanică, pentru a onora sistemul imperial şi a încarna astfel libertatea recăpătată a Regatului Unit.
Însă, în urma unei vaste consultări, realizată în 2022, aproape 99% dintre respondenţi au spus că vor să păstreze prioritatea acordată sistemului metric.
„Chiar dacă Guvernul nu schimbă legea, o nouă directivă va fi publicată pentru a promova sensibilizarea libertăţilor actuale, care permit afişarea unităţilor imperiale alături de echivalentele lor metrice, mai vizibile”, anunţă într-un comunicat Guvernul.
El anunţă că o „revizuire mai largă” a regulilor în domeniul metrologiei este în curs, „conform angajamentului Guvernului de a identifica oportunităţi ale unor reforme” oferite de Brexit.
Ca primă etapă, începând din 2024 va fi posibil ca în puburi, restaurante sau în supermarket să se poată cumpăra o „pintă” de vin sau vin spumant – adică 568 de mililitri – sau vin într-un recipient de 200 de mililitri.
durban22 • 28.12.2023, 11:29
Doar britanicii mai in varsta mai practica sistemul imperial de masura, restul de britanici, in special tineretul sant cu sistemul metric..