Principalele modificări fiscale pentru anul 2025

Impozitul pe dividende va crește de la 8% la 10% începând cu anul 2025, iar această măsură va avea un impact direct asupra acționarilor și investitorilor.

Plafonul pentru microîntreprinderi va fi redus treptat. Acesta va scădea de la 500.000 de euro la 250.000 de euro, iar din 2026 va ajunge la 100.000 de euro. Această modificare va afecta multe companii mici și mijlocii.

Eliminarea facilităților fiscale pentru anumite categorii de români

De asemenea, proiectul prevede eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din IT, construcții, agricultură și industrie alimentară.

Această decizie va avea un impact semnificativ asupra veniturilor nete ale angajaților din aceste sectoare.

Reintroducerea impozitului pe construcții speciale, un fel de „taxă pe stâlp”

Un element controversat al proiectului este reintroducerea impozitului pe construcții speciale.

Acesta va fi calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior.

Un impozit similar cu acesta a mai fost introdus și în 2014, tot la nivelul de 1,5%. A fost cunoscut ca Taxa pe stâlp și a creat o nemulțumire majoră pentru mediul de afaceri.

Impactul bugetar al măsurilor fiscale

Proiectul de ordonanță estimează o creștere a veniturilor la buget de 7,1 miliarde lei pentru anul următor.

De asemenea, se preconizează o reducere a cheltuielilor bugetare cu 126,26 miliarde lei.

Potrivit sursei citate, impactul total al ordonanței-trenuleț este de 133,37 miliarde lei pentru buget anul următor.

Aceste măsuri fiscale au fost introduse mai devreme decât era așteptat. Inițial, ele erau programate pentru martie anul următor, conform planului fiscal agreat cu Comisia Europeană.

În plus, Guvernul nu a prezentat aceste măsuri la reuniunea consiliului tripartit de sâmbătă, unde au fost discutate doar măsurile de reducere a cheltuielilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News