În cadrul întâlnirii s-au analizat măsurile de sprijin pe care statul român le poate oferi acestora, conform unei informări a Guvernului.
La şedinţa de lucru au participat miniştrii Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, Sănătăţii, Alexandru Rafila, Transporturilor, Sorin Grindeanu, precum şi reprezentanţii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Madrid şi Consulatul României la Castellón de la Plana, verifică informaţiile privind dispariţia a 22 de cetăţeni români în urma inundaţiilor din Spania şi menţine legătura cu autorităţile spaniole pentru a sprijini demersurile necesare, precizează sursa citată.
Reamintim că cel puțin 95 de persoane au murit în urma inundațiilor din Spania, iar zeci de persoane, printre care 22 de ani de români iar ploile torențiale au provocat inundații severe în sudul și estul țării, iar serviciile de urgență au găsit mai multe cadavre. Drumurile au fost închise, iar transportul feroviar este afectat.
Inundațiile au lovit și orașul Letur din provincia Albacete. În Andaluzia, un tren cu peste 200 de pasageri a deraiat, dar nu au fost răniți. Pe rețelele de socializare circulă numeroase videoclipuri cu străzile acoperite de apă.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Autoritățile au sfătuit populația din zonele afectate să rămână în case și să evite deplasările neesențiale.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor