Aceasta a precizat că există o aşteptare pentru măsura de sprijinire a unei părţi din salariul angajaţilor, după reîntoarcerea la muncă, astfel încât angajatorul să poată să-şi susţină, pentru o perioadă, procesul de redresare economică.
Vicepremierul a afirmat acest lucru după ce a vizitat, alături de premierul Ludovic Orban, fabrica Star Assembly, parte a concernului Daimler A.G.
„Vizita de astăzi a demonstrat că măsura şomajului tehnic a ajutat şi compania Star Assembly, aşa cum a ajutat şi multe companii româneşti sau cu investiţie străină, şi, în acelaşi timp, că există o aşteptare pentru una din măsurile pe care Guvernul Orban le pregăteşte, şi anume: sprijinirea unei părţi din salariul angajaţilor astfel încât, după reîntoarcerea la muncă, să poată să susţină pentru o perioadă de timp angajatorii procesul de redresare economică”, a afirmat, la Sebeș, Raluca Turcan.
Economia românească, potrivit acesteia, trebuie să înceapă să revină la o stare de normalitate.
„Eu îmi doresc ca şi compania Star Assembly să păstreze ritmul de creştere pe care l-a avut în anii precedenţi, aşa cum ne dorim cu toţii ca firmele româneşti, economia românească să înceapă să revină la o stare de normalitate, în condiţiile în care Guvernul pregăteşte şi măsuri de sprijin pentru angajaţi, dar şi măsuri de sprijin pentru angajatori – companii private mici sau mari”, a mai spus Raluca Turcan.