De ani buni, după ce a scos taxa radio-TV, Guvernul României a alocat 15 milioane de euro pe lună pentru TVR și Radio România. Anul trecut, media publică audio-vizuală a luat împreună 13 milioane de euro pe lună, împărțită cam jumătate, 6,5 milioane de euro pe lună, pentru televiziunea publică și jumătate, alți 6,5 milioane, pentru radioul public.
Vreme de 4 luni, pe perioada crizei COVID-19, la această sumă se vor mai adăuga încă 10 milioane de euro.
Oficial, banii vor fi publicitate pentru campaniile de informare.
De fapt, surse atât din industria media, cât și din politică, au confirmat pentru Libertatea că ”e vorba de o operațiune prin care executivul vrea să ajute presa, așa cum au făcut-o zeci de țări din Europa și din lume”.
Ca să realizăm dimensiunea sumei putem lua o economie aproape simililară cu cea a României, chiar dacă e la capătul lumii: Noua Zeelandă, a cărei economie este cam 85% din cea a României, dar la o populație de 4,8 milioane de locuitori.
Guvernul de la Wellington, care a declarat recent că a lichidat epidemia COVID-19, ajută presa cu echivalentul a 28 de milioane de euro.
În România, totalul va fi de până în 40 de milioane de euro, proporțional mai mare decât cel alocat de Noua Zeelandă.
Mai multe organizații profesionale și patronale au participat la discuții
Inițiatoare au fost mai multe organizații, printre care Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), care reprezintă presa scrisă, site-urile și outdoor-ul. Președinte BRAT este Dragos Ștanca, un fost jurnalist de presă locală și apoi națională, care a insistat ca și ziarele și site-urile din provincie să participe la campanie.
De altfel, conform lui Stanca, la BRAT primele solicitări au venit chiar de la ziarele locale, care au sesizat dispariția chioșcurilor de ziare și reducerea drastică a publicității.
Și alte asociații media au făcut același lucru, de pildă IAA, asociația profesională a televiziunilor, agențiilor și clienților de publicitate. Plus ARCA, asociația patronală a televiziunilor.
Documentul pe care guvernul îl discută mâine prevede următoarea împărțire.
”Bugetul total al campaniei se va distribui astfel pentru furnizorii de servicii mass-media și publicitate în localități, la nivel național și local:
- 55% pentru televiziuni, din care 8% pentru televiziunile locale și 47% pentru televiziunile naționale;
- 25% pentru furnizori media online, din care cel puțin 5% pentru furnizorii media online cu conținut local și 20% pentru furnizorii media online cu conținut național;
- 12% pentru radiouri, din care 4% pentru radiourile locale și 8% pentru radiourile naționale;
- 5% pentru ziare tipărite, reviste și publicații periodice, cu apariție regulată;
- 2% pentru promovare prin folosirea mijloacelor de publicitate în localități, efectuată în condițiile Legii nr.185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate;
- 1% pentru creația și producția materialelor care vor fi difuzate în cadrul campaniilor de informare publică”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro