Liberalii risca sa piarda din functii

„Avem probleme, in primul rand pentru ca suntem nevoiti in teritoriu sa coabitam cu activistii PSD-ului cosmetizati in functionari publici. Or, este imposibil sa crezi ca acesti activisti ai PSD, aflati in functii publice, vor transpune in practica un program impotriva caruia ei s-au luptat”, si-a motivat Frunzaverde nemultumirile, dand de inteles ca PD va merge pe mana presedintelui Basescu in chestiunea alegerilor anticipate. Surse din partid sustin ca exista un curent in PD de a vota pentru motiunea de cenzura care va fi dezbatuta saptamana viitoare. si liderul PSD, Adrian Nastase, a afirmat public faptul ca ar avea informatii ca parlamentarii PD au primit „ordin” sa voteze contra guvernului Tariceanu. in plus, luni sau marti, chiar inaintea dezbaterii motiunii de cenzura, este asteptat „discursul de 6 luni” al presedintelui Traian Basescu, care nu va ezita sa-si faca publice criticile la adresa guvernului.
De cealalta parte, la liberali, nervozitatea este maxima. Ei au avut parte, la inceputul saptamanii, de un soc – sondajul CURS care confirma intaietatea democratilor in popularitate in cadrul Aliantei: PD – 44%, PNL – doar 38%! Apoi, iesirea nervoasa a purtatorului de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, la adresa liderului interimar al PD Emil Boc, despre care a afirmat ca „bocaneste” electoral, a pus paie pe focul dintre cele doua partide de guvernamant.
Diferenta fundamentala dintre ele este ca PD – pe filiera Frunzaverde, Boc, Videanu si Blaga (liderii importanti ai partidului in momentul de fata) – intelege ca anticipatele ar putea aduce o majoritate confortabila actualei Puteri, in timp ce PNL nu vrea in ruptul capului „sa lase vrabia din mana pe cioara de pe gard”. Liberalii, la alegerile din 2004, au fost considerati locomotiva Aliantei DA, obtinand pe cale de negociere, prin Protocolul Coalitiei, un coeficient de 3 la 1 in impartirea posturilor.
incapatanarea politica s-ar putea sa le joace insa o festa; in eventualitatea unei reimpartiri a Puterii, ei s-ar putea alege cu mai putin decat au in momentul de fata, iar PD sa devina partidul care face jocurile.
Saptamana viitoare se anunta una foarte fierbinte nu numai din punct de vedere meteorologic, ci mai ales politic.

Motiunea de cenzura, semnata de 133 parlamentari

PSD a definitivat si depus ieri motiunea de cenzura la pachetul de legi privind reforma in justitie si proprietatea, pe marginea caruia Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament. Documentul pesedist, intitulat „Dictatura si incompetenta Guvernului impotriva integrarii europene a Romaniei”, este semnat de 133 de senatori si deputati PSD. Potrivit semnatarilor motiunii, pachetul de legi este „expresia unui targ politic intre partidele componente ale coalitiei majoritare”. „Prin acest targ politic, PNL urmareste satisfacerea intereselor clientelei sale, PD vizeaza intarirea tendintei autoritariste a presedintelui Traian Basescu prin subordonarea justitiei, in timp ce UDMR accepta sa sprijine aceste masuri in schimbul adoptarii legii minoritatilor nationale”, afirma social-democratii. Parlamentarii PSD atrag atentia ca aceste schimbari legislative vor genera inegalitati sociale si tulburarea tuturor proprietatilor. Motiunea de cenzura va fi citita luni in plen si va fi dezbatuta miercuri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News