„Sunt mândră să semnez acest text şi să ofer un moment de uşurare locuitorilor Arizonei”, a declarat Katie Hobbs.
Astfel, avortul până la 15 săptămâni de sarcină va fi din nou legal în acest stat american cu peste şapte milioane de locuitori.
Legea interzicea avortul din momentul concepţiei, cu excepţia cazului în care viaţa mamei era în pericol
Inactivă de zeci de ani, această lege a fost considerată „de acum aplicabilă” pe 9 aprilie de Curtea Supremă din Arizona.
Dreptul la avort se impune ca o problemă majoră în campania prezidenţială din Statele Unite. Arizona este unul dintre statele care ar putea decide rezultatul final.
Violul sau incestul nu era considerat excepţie validă, potrivit legii din 1864. Decizia Curţii Supreme locale a suscitat o vie controversă în ţară, fiind condamnată de Joe Biden şi fiind totodată criticată, ce-i drept, mai moderat, de Donald Trump.
Hotărârea din 9 aprilie a Curţii Supreme din Arizona lua astfel act de anularea de către Curtea Supremă a Statelor Unite, în iunie 2022, a garanţiei federale a dreptului la avort.
De când această decizie le-a dat statelor toată libertatea de a legifera în acest domeniu, aproximativ 20 dintre ele au interzis sau restricţionat sever accesul la avort.
Promotorii unei iniţiative populare au anunţat în aprilie că au strâns semnăturile necesare pentru a obţine un referendum pentru includerea avortului în Constituţia statului Arizona. Acest vot ar trebui să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale din noiembrie.
FOTO: Profimedia