Isărescu a spus că din iulie 2021 s-a înregistrat o creștere extrem de rapidă a prețurilor, ceea ce reflectă un șoc puternic sau un fenomen de criză.

„Avem, începând cu iulie 2021, o creştere extrem de rapidă a preţurilor, ceea ce reflectă un şoc puternic sau un fenomen de criză, înseamnă o creştere într-o perioadă scurtă, bineînţeles că reflectă un fenomen advers cu totul şi cu totul deosebit. În spatele acestei creşteri a preţurilor de consum din România, ca şi din mai toate ţările europene, este o creştere a costurilor de producţie şi, în special, a costurilor cu energia, deci a preţurilor la energie. Toate formele de energie, inclusiv combustibilii. Se mai adaugă, tot pe partea de costuri, adâncirea sincopelor din lanţurile internaţionale de valoare adăugată cauzate de sancţiuni, reticenţa companiilor vizavi de relaţiile comerciale cu Rusia şi iminenţa unor noi seturi de măsuri în trimestrul 1”, a declarat Isărescu.

Acesta a menționat că au existat și câteva episoade recente de panică, precum cele la ulei, combustibili și la casele de schimb valutar.

Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația e caracteristică perioadelor de criză. E de înțeles. Autoritățile asta trebuie să transmită: mai calm. Am înțeles și eu mesajul. Mai bem un ceai de tei. Eu am băut cu Eugen Rădulescu (directorul Direcției stabilitate financiară a BNR – n.r.). Deci e un sfat bun. Exagerările sunt specifice, dar nu fac bine.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR:
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Ne trebuie deficit mic, dacă vrem subvenții mari

Isărescu a mai spus că România are cheltuieli fixe în valoare de 90% din venituri, la care se adaugă cheltuielile cu înzestrarea armatei. De asemenea, țara noastră a avut cheltuieli cu pandemia, oficialul afirmând că toate acestea se duc în deficitul bugetar.

România își propune să termine în acest an cu un deficit bugetar de 5,84% din Produsul Intern Brut (PIB).

Guvernatorul BNR avertizează însă cu privire la situația fiscală.

„Suntem o economie deschisă, nu mai stabilim prețul la petrol, energie, gaze naturale. Nu noi stabilim aceste prețuri. Suntem sub impactul lor, pentru că am deschis economia din 1990. Nu avem cum să o protejăm decât cu subvenții. Dacă vrei cu subvenții, ai nevoie de o situație fiscală bună”, a precizat Isărescu, conform Hotnews.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI