„În ședința de Guvern de azi am aprobat legea Bugetului de Stat pe anul 2021. Am aprobat Legea Plafoanelor, Legea Bugetului de Asigurări pe anul 2021 și acestea vin însoțite de Strategia Fiscal-bugetară pe 2021-2023. (…) Au fost făcute câteva modificări, de exemplu, din fondul de rezervă a fost făcute câteva transferuri pentru finanțarea unor proiective de investiții care erau incluse în anumite anexe. Bugetul rămâne în parametri normali și merge la Parlament pentru dezbatere”, a anunțat Florin Cîțu în conferința de presă de vineri seara de la Palatul Victoria.
Premierul anunțase joi, după ședința de Guvern, că proiectul legii bugetului de stat va fi aprobat cu o ţintă de deficit de 7,16% şi cu aceiaşi parametri de cheltuieli şi venituri.
Prim-ministrul a mai spus că au fost acordate sume în plus din fondul de rezervă pentru Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor.
„Bugetul Ministerului Sănătății a fost mai mare de la început, dar în ședința de azi au fost alocate câteva sume din fondul de rezervă pentru câteva obiective. Și la Ministerul Transporturilor a fost suplimentat bugetul, dar nu foarte mult, cu anumite obiective. Suma totală care a fost modificată, în jur de câteva sute de milioane 200-300 de milioane. Nu numai pentru aceste ministere, sunt mai multe obiective care au fost finanțate din fondul de rezervă, proiecte care sunt importante pentru comunități, proiecte care ajută la dezvoltarea anumitor localități.”, a mai precizat Florin Cîțu.
Legat de chestiunea sporurilor, premierul a explicat că:
„Să vedem mai întâi cum arată Legea Salarizării, obiectivul meu nu este acela de a elimina ceva, ci acela de a reașeza modul în care noi, sau veniturile sunt alocate în sectorul public, dorims să facem această legătură directă între performanță și venituri. În același timp avem și alte câteva principii, era vorba ca salariul președintelui să fie cel mai mare în sectorul bugetar de aici au fost tot felul de excepții date, vrem să corectăm aceste excepții. Aș vrea să fim foarte clari, Legea salarizării unitare vrea să facă această modernizare.”, a mai spus Florin Cîțu.
Legat de amendamentul dorit de liderul PNL, Ludovic Orban, la legea bugetului pentru gratuitate la 24 de călătorii CFR pe lună pentru studenți, premierul a spus că:
„Impactul bugetar o să-l vedem în amendament, efectele ar înseamna, dacă acest amendament nu vine cu sursă de finanțare ar însemna o creștere a deficitului bugetar, eu sunt sigur că un amendament de acest fel va veni în Parlament fără să afecteze deficitul bugetar, asta înseamnă că va veni cu sursă de finanțare, ori se taie cheltuielile din altă parte, dar eu vă spun că nu putem să creștem deficitul bugetar cu nicio sumă.”, a mai adăugat Cîțu.