„Noi am terminat şedinţa de Guvern pe la 12 noaptea (…) Azi-noapte am făcut modificările astfel încât şi la Ministerul Energiei, şi la Ministerul Muncii să fie prins în buget câte un miliard de lei pentru luna ianuarie, ceea ce vine din plată din anul anterior, există un delay până verifică facturile ANRE”, a precizat Ciolacu, la Caransebeș.
Inițial, bugetul Ministerului Energiei era prevăzut să scadă cu 63%, iar companiile de utilități au cerut Guvernului să precizeze clar dacă schema va continua.
Guvernul uitase de scutirea de 200 de lei la salariu
Concomitent, Guvernul a operat și o serie de corecții în „ordonanța-trenuleț”, cu modificări fiscale necesare înainte de adoptarea bugetului.
Potrivit Antena 3, inițial nu a fost prins faptul că pentru o sumă de 200 de lei din salariul minim nu se plătesc contribuții și impozit pe venit. Acest lucru a fost modificat.
Schimbarea schimbării la Rabla
De asemenea, au fost operate modificări la programele Rabla.
Inițial, valoarea tichetelor pentru programul Rabla trebuiau să scadă de la 7.000 la 3.500 de lei pentru casarea unei mașini, iar pentru o mașină electrică, ecotichetul scădea de la 54.000 de lei la 10.000 de lei.
Industria auto a contestat modificările, avertizând asupra efectelor negative.
Astfel, acum nu se mai scade valoarea tichetului pentru mașinile cu ardere internă casate, dar dispar ecobonusurile de 1.500 de lei.
Concomitent, pentru cele nepoluante, valoarea ecotichetului scade la 25.000 de lei pentru o mașină electrică și 13.000 de lei pentru mașini hibride și motociclete electrice, conform Profit.ro.
Tot pentru 2024 va fi acordată o sumă de 10.000 de lei pentru panouri fotovoltaice și 20.000 de lei pentru cele luate în sesiunile aflate acum în desfășurare.
Profesorii nu au procente certe de majorare
Potrivit sursei citate, salariile din învățământ se vor majora cu 20% „în medie”, în două tranșe, una de la 1 ianuarie și alta de la 1 iunie.
Însă nu se precizează exact procentele. Anterior, liderii coaliției de guvernare au anunțat majorarea cu 13% din ianuarie și 7% din iunie.
Conform Profit.ro, liderii sindicali din învățământ spun că ar urma o nouă ordonanță a Guvernului care să stabilească cele două tranșe, dar cu includerea în aceste majorări și a funcțiilor de conducere.
Marica13 • 17.12.2023, 18:14
Ce compensări ce guvern sunteți trăim la limita existenței cu compensări voi v ați mări salariile de trăiți ca în povești și noi la limita sărăciei cu compensări nesimțiților