Vineri, prim-ministrul României a declarat că a cerut o prelungire cu două luni, pentru a termina angajamentele „fără nicio grabă”. Actualizare 14:55: Premierul Victor Ponta a declarat vineri că a solicitat reprezentanților FMI prelungirea acordului actual cu două luni. Motivul prelungirii este finalizarea angajamentelor fără nicio grabă, precum în cazul Oltchim, a menționat prim-ministrul.
„Eu am solicitat în discuțiile cu cei de la Fondul Monetar Internațional o prelungire cu două luni pentru a finaliza pe zona de reforme structurale. Se finalizează listarea Transgazului, se avansează cu procedura de restructurare la Oltchim, e foarte posibil să avem până atunci discuții avansate privin o nouă licitație, se începe procedura pentru CFR Marfă.Eu am solicitat două luni, decizia aparține celor de la FMI.
După ce îl finalizăm pe acesta, dacă am încheiat toate lucrurile pe care ni le-am asumat, imediat începem negocierea pentru un nou acord de tip preventiv.România nu are nevoie să împrumute vreun euro, dar un acord preventiv ne ajută, așa cum ne-a ajutat stabilitatea politică, să ne împrumutăm foarte ieftin și să păstrăm un curs de schimb euro-leu foarte bun și să devenim în continuare interesanți pentru zona de investiții”, a spus prim-ministrul.
Premierul consideră că nu va fi o problemă prelungirea acordului.
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional au spus că, înainte să ne gândim la un nou acord, România trebuie să demonstreze că a fost capabilă să respecte angajamentele pe care și le-a asumat în acordul aflat în derulare.
Actualul acord se încheie în luna martie
Autoritățile române nu au fost în stare să îndeplinească multe dintre condițiile asumate în anul 2011 cu FMI. Motivul pentru care se prelungește acordul este pentru că FMI vrea să dea un răgaz autorităților noastre, să poate duce la bun sfârșit angajamentele pe care le au.
Mâine, la Ministerul finanțelor, vor începe întâlnirile cu fiecare ministru în parte.
Fără îndeplinirea angajamentelor, reprezentanţii FMI nu vor înainta raportul final de evaluare din această misiune şi nu vor fi eliberate ultimele două tranşe de bani.
Principalele angajamentele nerespectate sunt cele privind privatizarea companiilor de stat, problema managementului privat în aceste companii, calendarul liberalizării prețului la gaze sau legea sănătății, cerută în mod expres de acum doi ani.