„În şedinţa de guvern de astăzi am aprobat hotărârea de guvern care prevede ca salariul minim pentru 2020, este vorba de salariul fără studii superioare, acela rămânând în cuantumul aferent anului în curs, să fie de 2.230 de lei, respectiv, aceasta rezultă într-un venit mediu de 1.297, ceea ce înseamnă o creştere de 83 de lei pentru fiecare salariat”, a spus Alexandru la Palatul Victoria.

Ea a adăugat că hotărârea de guvern aprobă „nu numai un cuantum de salariu, dar şi o analiză” pe care a făcut-o împreună cu echipa Cancelariei premierului şi cu Comisia Naţională de Prognoză.

„Echipele au lucrat la o fundamentare care să arate din punct de vedere obiectiv că această creştere ţine cont de rata inflaţiei, dar şi de indicele de productivitate. În aceste săptămâni, atât eu, cât şi colegii mei am fost implicaţi în consultări active cu toţi partenerii sociali (…). Patronatele şi sindicatele ne-au prezentat punctele dânşilor de vedere. Am fost deosebit de interesată ca în procesul de consultare publică să promovez proiectul de hotărâre de guvern pentru ca toate părţile interesate (…) să îşi poată expune părerea şi am ţinut cont de aceste păreri, le-am parcurs pe toate şi le-am integrat în textul final”, a menţionat aceasta.

Urmărește-ne pe Google News