Executivul de la Bucureşti ar fi anunţat în mod eronat că acest angajament a fost îndeplinit, documentul care include această declaraţie fiind aprobat de board-ul instituţiei din Washington, scrie Mediafax.ro.
La presiunea Comisiei Europene (CE) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Guvernul s-a obligat, în primăvara anului trecut, să înlăture restricţiile privind deschiderea marilor magazine de retail, prin eliminarea cerinţelor legate de acordul centrelor comerciale concurente la emiterea autorizaţiei şi de prezentarea unui studiu de impact de către investitorul care solicită avizul.