Este vorba despre o Ordonanță de urgență privind achiziția cetralizată de elicoptere și simulatoare de zbor pentru situații de urgență.
Ministerul de Interne va suplimenta dotarea Inspectoratului General de Aviație cu 22 de elicoptere și cu cel puțin un simulator de zbor, pentru îmbunătăți, astfel, capacitatea de răspuns în situații de urgență.
Achiziția se va face din fonduri nerambursabile, prin progamul operațional Infrastructură mare (POIM), unde Ministerul de Interne beneficiază de 600 de milioane de euro. Programul are ca obiectiv situațiile de urgență.
Premierul s-a referit, în ședință, și la achiziția de către TAROM a cinci aeronave Boeing noi.
Contractul prin care compania achiziționează aeronavele Boeing 737-MAX 8, construite special pentru operatorul nostru național, a fost semnat, luni, la Londra, în prezența ministrului român al Tranporturilor, Lucian Șova. Aparatele vor fi livrate până în anul 2023.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor