Guvernul încalcă recomandarile europene, masacrând până și animalele care împiedică răspândirea pestei
„Ordinul prevede, pe langa suplimentarea cotelor de vânătoare la porcii mistreți, vânarea integrala a cotelor de recolta la speciile sacal, vulpe, cioara griva și coțofana aprobate pentru perioada 2018 – 2019. Aceasta înseamna, spre exemplu, eliminarea a 10.361 de sacali dintr-o populație totala de 14.273 de indivizi (respectiv 72%) si a 49.966 de vulpi dintr-un efectiv total de 73.285 de exemplare (respectiv 67%).
Măsurile vor reduce drastic populațiile acestor specii într-o perioadă foarte scurtă de timp, cu consecințe negative pe termen lung atât la nivelul speciilor, cât și la nivelul ecosistemelor. Pe de alta parte, masurile aprobate nu prevad vânarea speciilor de pradători strict protejate, precum ursul, lupul și râsul, așa cum era stipulat în propunerea inițiala”, informeaza WWF.
Deciziile pe care le ia statul sunt de neînțeles, apreciaza asociatia de mediu, în condițiile in care nu exista absolut nicio dovadă științifică a faptului că masacrarea prădătorilor va opri răspandirea PPA. Dimpotrivă, dovezile arata ca unii dintre prădatori opresc răspândirea bolii.
„Măsurile sunt extreme și nu au sustinere științifică, fiind în unele cazuri în contradicție cu Strategia UE de combatere a PPA, cu recomandările și studiile știintifice ale Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara si cu Directivele Pasari și Habitate ale Comisiei Europene. Acestea prevăd, dimpotrivă, interzicerea totala a vânătorii în zonele nou infestate și luarea unor măsuri stricte de izolare a focarelor. Mai mult decât atât, ministerul nu a prezentat o notă de fundamentare a acestor măsuri, care sa evalueze efectele pe termen lung (…)
Ultimele observații pe teren realizate de expertii WWF, cele mai recente din luna august, arată ca șacalii din Delta Dunării au contribuit deja la combaterea virusului, consumând cadavrele și invidizii bolnavi de mistret. Redeschiderea vânătorii în Rezervația Biosferei Delta Dunarii, în special a prădatorilor, ar duce la efecte grave pe termen lung și la posibila instalare a altor boli”, se mai arată în comunicatul WWF.
Ce alternativă are WWF la masacrarea a zeci de mii de animale
În locul masacrării animalelor, WWF România solicită aplicarea măsurilor incluse în Strategia UE cu privire la combaterea PPA, care recomanda în zonele nou infestate:
– interzicerea totală a vânării mistreților;
– restricționarea accesului în zonele infestate;
– instruirea vânătorilor în vederea reducerii probabilitații diseminării mai departe a virusului în mediu si in afara zonei infestate;
– patrulare activă pentru găsirea carcaselor de mistreț (de către personal instruit) în vederea reintroducerii supravegherii pasive;
– amplasarea de containere pentru depozitarea carcaselor de mistreț în fondurile de vânătoare. În fiecare zona de depozitare trebuie să fie disponibile mijloace de curatare și dezinfecție;
– măsuri de biosecuritate în fondurile de vânătoare aplicate tuturor persoanelor care manipuleaza carcase de mistret (de exemplu, evitarea posibilei contaminari a autovehiculelor, curtilor și caselor);
– testarea tuturor carcaselor de mistreț;
– verificarea măsurilor de biosecuritate în toate fermele de porci din zona infestată.
Citește și
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!