Înaintea şedinţei de guvern, Ramona Mănescu (ministrul de Externe) și Viorel Ilie (ministrul pentru relația cu Parlamentul), ambii de la ALDE, au mers împreună cu Eugen Teodorovici – ministrul Finanțelor – la Viorica Dăncilă pentru a discuta rectificarea bugetară.

Doar cei doi miniștri au fost prezenți la ședința de Guvern din partea partenerilor de coaliție.

Anterior, surse din ALDE au precizat ca miniștrii ALDE nu vor participa la ședința în care se va adopta rectificarea bugetară, pe care nu o acceptă în forma finală.

De altfel, ședința de luni a coaliției nu a mai avut loc. PSD va discuta relația cu cei la ALDE la ora 17.00.

Ce a spus Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut că va fi tăiat un miliard de lei de la Ministerul Educației, aceștia fiind bani pentru programul ”Merg la școală”, care nu a fost pregătit la timp. Dăncilă spune, însă, că fondurile alocate pentru Educație sunt mai mari cu 42% față de 2018.

Iată principalele declarații ale premierului Dăncilă:

  • În ședința de astăzi vom adopta proiectul rectificării bugetare, pe care ministrul Finanțelor l-a prezentat în prima lectură în ședința precedentă. Așa cum am spus și data trecută, este o rectificare pozitivă, prin care asigurăm plata salariilor, pensiilor și tuturor indemnizațiilor sociale pentru buna funcționare a tuturor instituțiilor.
  • Bugetul Ministerului Sănătății rămâne la nivelul alocat la începutul anului. Fondurile vor fi utilizate în continuare pentru dotarea și reabilitarea tuturor unităților sanitare, asigurarea medicamentelor compensate și plata majorată a salariilor pentru cadrele medicale.
  • Educația va beneficia de fonduri mai mari cu 42,4% față de 2018, iar dacă întârzierile vor fi recuperate, vom reveni cu sume suplimentare. Vom continua proiectele, inclusiv pe cel pentru rechizite pentru copiii din familii cu venituri reduse.
  • Reducerea cu aproximativ 1 miliard de lei a bugetului Ministerului Educației se referă la programul Merg la Școală, care nu a fost pregătit pentru a fi implementat.
  • Sunt reanalizate cheltuielile de personal care au fost supraestimate inițial. Fondurile asigură plata salariilor până la finalul anului.
  • Menționez că la instituțiile unde au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate creditele de angajament pentru a afecta proiectele din fonduri europene și creditele de investiții.
  • Suntem alături de oamenii care au fost afectați de inundații, alunecări de teren, alte calamități naturale. Alocăm 500 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate.
  • Vin vești foarte bune din agricultură: săptămâna trecută au intrat în conturile României încă 103,2 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă.
  • De la preluarea guvernării au intrat în conturile fermierilor români 8,78 miliarde de euro din fonduri europene. Numai în acest an au venit de la Comisia Europeană 2,53 miliarde euro pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc. La aceste sume se adaugă peste 1,4 miliarde de euro plătiți că subvenție din bugetul național. Continuăm sprijinul acordat fermierilor și agricultorilor pentru a asigura prezența produselor românești pe piață.
  • Ministrul Agriculturii, Petre Daea, m-a informat că a fost plătită ultima tranșă, de 200 milioane de lei, către legumicultorii înscriși din ciclul I al programului de sprijin pentru tomate.

Ieșire de la guvernare?

ALDE amenință cu ieșirea de la guvernare, afirmând că nu este de acord cu rectificarea. Aceasta acordă bani primarilor, dar nu cât au dorit.

De asemenea, aceasta taie bani de la Educație, Transporturi și Fonduri Europene.

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, dorește să candideze la președinție, însă nu doar din partea ALDE, ci sprijinit și de PSD și Pro România.

Victor Ponta, liderul Pro România, a cerut ieșirea ALDE de la Guvernare, iar PSD și-a desemnat deja propriul candidat la prezidențiale, respectiv premierul Viorica Dăncilă.

Ce taxe pregătesc autoritățile

Dacă rectificarea de buget se află pe ordinea de zi oficială, nu același lucru se întâmplă și cu ordonanța privind taxele pregătite de Executiv.

Este vorba de taxa pe sucurile carbogazoase care conțin zahăr, majorarea accizei la țigări și introducerea de contribuții sociale pentru tichetele-cadou.

Ordonanța mai conține și reducerea numărului de secretari de stat din Guvern.

Presa a scris săptămâna trecută că ordonanța privind măsurile bugetare, care includea noile taxe, a fost întoarsă de către Consiliul Economic și Social (CES), din lipsă de avize.

Chiar dacă nu se află pe ordinea de zi oficială, acest lucru nu înseamnă că nu poate fi introdusă pe ordinea suplimentară.

Impozitarea pensiilor speciale și eliminarea sporului de periculozitate, scoase din proiect

Din proiect au fost scoase, însă, prevederile privind supraimpozitarea pensiilor speciale și eliminarea sporului de condiții vătămătoare, de 15% din salariu.

Pensiile peste 7.000 de lei ar fi urmat să fie impozitate cu 30%, pentru suma care depășește acest nicel. Cele peste 10.000 de lei ar fi trebuit taxate cu 50% peste nivelul amintit.

Sporul de periculozitate ar fi trebuit să fie transformat în sumă fixă și inclus în salariu. Acesta ar fi urmat să fie eliminat pentru o serie de categorii, dar menținut pentru Educație, Sănătate, Poliție și Justiție.

 
 

Urmărește-ne pe Google News