UPDATE ora 15.00 Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență prin care Institutul Naţional de Cercetare Medico-Militară „Cantacuzino” va fi înființat prin trecerea din subordinea Ministerului Sănătaţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu patrimoniul şi personalul aferent.

Executivul își propune astfel să revitalizeze şi să dezvolte activitatea institutului, ca producător național de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri.

”Prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi sănătatea publică reprezintă o problemă de siguranţă naţională. Previziunile privind evoluţia situaţiei epidemiologice pe teritoriul României în următoarea perioadă impun operaţionalizarea capacităţilor naţionale de producţie a mijloacelor de imunoprofilaxie pentru siguranţa stării de sănătate a populaţiei. Prin măsurile prevăzute în ordonanța de urgență aprobată se evită producerea unor disfuncţionalităţi majore cu efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei, precum şi a unor perturbări grave, în situaţii de criză, de epidemii şi pandemii, care pot afecta atât sistemul naţional de sănătate publică, cât şi securitatea naţională a României”, se arată în comunicatul Executivului.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

De asemenea, măsurile vizează crearea unei platforme unitare de cercetare şi producţie naţionale, precum și menţinerea la parametri normali a Colecţiei naţionale de culturi microbiene şi celulare (CNCMC), a Laboratorului cu nivel 3 de biosiguranţă (BSL 3), a Biobazei şi a Unităţii de intervenţie rapidă în urgenţe microbiologice şi bioterorism.

Astfel, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se aprobă, prin hotărâre de guvern, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” (numit Institutul Cantacuzino), numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii.

Finanţarea Institutului Cantacuzino se realizează integral din venituri proprii, şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat

Sumele alocate de la bugetul de stat Institutului Cantacuzino nu se includ  în creditele bugetare reprezentând 2% din PIB alocate anual Ministerului Apărării Naţionale şi sunt destinate efectuării cheltuielilor pentru realizarea activităţilor institutului.

Institutul Cantacuzino preia Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei aprobate astăzi de Executiv. Protocolul de predare-primire va fi avizat de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale.

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025
Recomandări
Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

Personalul Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” se preia cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.

Numărul maxim de posturi care va fi stabilit în hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Institutului Cantacuzino nu va fi inclus în numărul de posturi aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Institutul Cantacuzino se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” este parte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora.

UPDATE ora 13.40 Secretarul de stat în MApN, Mircea Dușa a declarat, la rândul lui, că imediat după aprobarea Ordonanței de Urgență vor proceda la predare-primire, și în 30 de zile se va face noua organigramă.

Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România
Recomandări
Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România

Personalul va fi format din personal civil și militar, și după aceea vom întocmi documentațiile pentru accesarea de fonduri europene”, a mai spus Dușa.

„În vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, astfel cum sunt reglementate prin art. 346 TFUE, se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” denumit în continuare Institutul Cantacuzino, instituţie de drept public care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 103, sectorul 5, prin preluarea patrimoniului, personalului şi activităţii Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, care se desfiinţează”, se arată într-un comunicat emis de Guvern.

Mihai Tudose declara, în urmă cu o lună, că va urmări personal trecerea Institutului Cantacuzino la MApN și transformarea lui în unitate militară.

”Institutul Cantacuzino trebuie să redevină funcțional, iar pentru a ne asigura că acest lucru se va întâmpla, am decis ca acesta să fie preluat de către Ministerul Apărării Naționale și transformat în unitate militară cu conducere militară. Am sentimentul și speranța că o mână forte, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune de importanță națională, iar eu personal voi urmări îndeaproape întregul proces”, spune prim-ministrul, în urmă cu o lună. 

Premierul este cel care a cerut trecerea Institutului Cantacuzino la Ministerul Apărării Naționale și transformarea lui în unitate militară.

Premierul Tudose spunea, despre repunerea în funcțiune a Institutului Cantacuzino, într-un interviu acordat RRA, că, în total, costurile sunt în jur de 50 de milioane de euro, ceea ce nu este o sumă care să creeze probleme.

Potrivit lui Tudose, trebuie parcurse mai multe etape, prima fiind numirea unui nou manager, pentru că”echipa de acum a Institutului este autoarea, cu ghilimele sau fără, a situaţiei în care ne aflăm”.

Cum se votează prin corespondență în Noua Zeelandă: Partidul Cannabisului și Partidul Internetului, pe buletinul de vot!

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI