Ordonanţa de Urgenţă anunţată de Eugen Teodorovici marţi seară nu va mai fi adoptată în şedinţa de Guvern de joi, aşa cum era planificat de dimineaţă. Actul normativ va fi adoptat vineri, într-o nouă şedinţă, au precizat surse parlamentare. Informația a fost confimată de președintele PSD, Liviu Dragnea, care, întrebat dacă vineri se va adopta ordonanța de urgență, a răspuns: „Eu am înțeles că da”.
„Este o ordonanţă care va da posibilitatea economiei românești să se dezvolte, nu să rămână captivă unor funizori, traderi şi distribuitori de gaze şi energie, şi populaţiei să nu mai aibă creşteri de taxe, iar anul viitor să înceapă să scadă”, a mai spus Dragnea.
În urma discuţiilor din biroul lui Liviu Dragnea, modificările la Pilonul II de pensii nu vor mai fi în Ordonanţă.
Singurele modificări posibile rămân acelea referitoare la mutarea a 0,5% din fond la Casa de Pensii şi la posibilitatea de a transfera banii din Pilonul II în Pilonul I.
În Ordonanţă va rămâne taxa pe lacomie, iar contribuția care trebuie plătită la ANRE se reduce de la 3 la 2 la sută din cifra de afaceri.
Consiliul Economic și Social a avizat negativ proiectul ordonanței de urgență prin care Guvernul introduce noi taxe, inclusiv așa-numita „taxă pe lăcomie”, îngheață o serie de drepturi ale bugetarilor și amână majorarea punctului de pensie până la 1 septembrie 2019, cu derogare de la prevederile legale în vigoare.
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea