„Pe agenda Guvernului avem hotărârea de guvern privind aprobarea notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului Sistem Informatic Integrat pentru emiterea actelor de stare civilă. Obiectivul general al proiectului constă în informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă „, a declarat Viorica Dăncilă, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Premierul a arătat că printre beneficiile implementării proiectului se numără „reducerea birocraţiei, centralizarea în format electronic a informaţiilor cu privire la documentele istorice de stare civilă din ultimii 100 de ani”.

„Valoarea totală a proiectului este de 184.921.000 de lei. Proiectul a fost depus pentru finanţare în cadrul programului operaţional competitivitate Axa prioritară 2 Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”, a mai spus Dăncilă.

Proiectul este implementat de MAI, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, prin acest proiect va fi informatizat sistemul de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea documentelor de stare civilă, pentru naştere, căsătorie, divorţ şi deces. Astfel, vor putea fi accesate online informaţiile referitoare la proceduri şi formulare privind actele de stare civilă. Formularele necesare emiterii actelor de stare civilă vor putea fi descărcate şi completate în format editabil, taxele aferente se vor putea plăti online, iar programarea pentru eliberarea documentelor se va putea face online.

MAI susţine: „Printre alte beneficii oferite de acest sistem se numără şi reducerea birocraţiei prin eliminarea treptată a evidenţelor manuale, dar şi asigurarea transparenţei activităţilor desfăşurate. (…) Informatizarea va reduce numărul de drumuri pe care cetăţenii le vor face la ghişee, în contextul în care documentele vor putea fi accesate electronic. În plus, va creşte nivelul de securitate al documentelor emise de serviciile de stare civilă”.

Citește și: Mesajul transmis de jurnalistul german, ridicat de jandarmi la protestele din Piața Victoriei

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News