Grindeanu a declarat că există discuţii în acest moment cu partenerii sociali pe tema proiectului de lege care elimină TVA pentru tranzacţii imobilare şi pentru publicitate și a afirmat  că nu ştie să se fi retras proiectul de lege privind cota zero de TVA pe tranzacţii imobiliare şi publicitate.

„Nu ştiu să se fi retras în acest moment. Normal că am discuţii dese, o să clarificăm şi acest subiect. Măsura este prinsă în programul de guvernare, dar propunerea legislativă a venit din Parlament, n-a venit dinspre Guvern ca proiect de lege”, a spus Sorin Grindeanu, precizând că au avut loc întâlniri în toată această perioadă cu toţi actorii implicaţi şi de-o parte şi de cealaltă.

”Eu cred că cel mai bine să vă transmită decizia de a retrage sau nu acest proiect de lege este cel care sau cei care au iniţiat-o”, a susţinut Grindeanu, despre proiectul de lege semnat de Liviu Dragnea.

Dragnea: Decidem săptămâna viitoare dacă mergem mai departe cu proiectul de lege prin care se elimină TVA pentru locuinţe

Liviu Dragnea a declarat că va discuta săptămâna viitoare cu colegii săi din comisiile de specialitate din Parlament şi că vor decide dacă merg mai departe cu proiectul de lege prin care se elimină TVA pentru locuinţe.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

„Am stabilit cu colegii mei din comisiile de specialitate să ne vedem săptămâna viitoare să spună care au fost ultimele discuţii cu agenţii economici din domeniu, să vedem ce decidem. Cei către care ne adresăm cu această măsură se pare că au o temere justificată, în sensul că pot ajunge în situaţia să aibă probleme cu cash flow-ul pentru că o să aibă de recuperat TVA. În acelaşi timp, am cerut Ministerului de Finanţe să găsească până săptămâna viitoare o modalitate să vedem dacă se poate rezolva această problemă, să nu ajungă agenţii economici din domeniu în situaţia în care să aştepte să-şi recupereze nişte bani un an sau doi. Aici sunt două variante posibile, ori să se recupereze imediat TVA, iar în cazul în care, să zicem, 30 de zile TVA nu este rambursat de către stat să înceapă să curgă majorări şi penalităţi, aşa cum şi din partea agentului economic către stat curg aceste lucruri sau dacă nu găsim o soluţie să renunţăm la această idee”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu ar vrea să renunţe la această măsură pentru că este una care poate dinamiza acest domeniu şi nu ar vrea ca ea să se împiedice de un detaliu financiaro – birocratic.

George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”
Recomandări
George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”

Proiectul de lege semnat de Liviu Dragnea a fost depus la Senat în luna februarie și mai prevede majorarea plafonului până la care firmele sunt scutite de TVA de la 65.000 la 88.500 euro și eliminarea taxei TVA pentru livrarea de îngrășăminte și pesticide utilizate în agricultură.

Potrivit propunerii legislative de modificare a noului Cod Fiscal, TVA-ul zero va fi aplicată pentru livrarea de locuinte de către persoane fizice, livrarea de construcţii destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, livrarea de clădiri către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. În prezent, TVA-ul pentru clădiri utilizate în scopuri sociale este de 5%.

TVA zero va fi aplicată și pentru servicii de difuzare de publicitate prin mass-media, pentru stimularea acestui domeniu. În prezent, cota de TVA în publicitate este cea standard, de 19%.

În martie, premierul Grindeanu spunea că proiectul de lege privind TVA zero la locuințe, al liderului PSD Liviu Dragnea, are susținerea Guvernului și va fi adoptat anul acesta în sesiunea parlamentară.

Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei
Recomandări
Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei

”Proiectul legii TVA zero, care e în Parlament în acest moment, pentru livrarea de locuințe pentru persoanele fizice are susținerea Guvernului. Dacă vorbim cu un finanțist, așa cum îi știm cu toții, care stau și doar adună plusuri și minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanțist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piață, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuințe noi — e unul din puținele lucruri pe care le putem face în acest moment”, a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului, în cadrul unei dezbateri despre piața imobiliară în 2017.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI