Amendamentul a reuşit să treacă cu 350 de voturi pentru şi 256 împotrivă, limitând autoritatea Theresei May în ceea ce priveşte declanşarea procedurii de retragerea a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Guvernanţii vor fi obligaţi să publice în maximum trei luni de la declanşarea procedurii de ieşire o serie de propuneri pentru a proteja drepturile cetăţenilor europeni care locuiesc deja în Regatul Unit. De asemenea, cetăţenii europeni vor trebui să beneficieze în continuare de dreptul de rezidenţă în Marea Britanie.

Conservatorii nu se bucură de o majoritate în Camera Lorzilor, însă guvernanţii pot în continuare să abroge amendamentul într-un vot din Camera Comunelor, care va întârzia însă calendarul promis de prim-ministru cu privire la declanşarea ieşirii din Uniunea Europeană.

Guvernul Marii Britanii s-a arătat dezamăgit de decizia parlamentarilor de a amenda legislaţia Brexit-ului.

”Suntem dezamăgiţi că lorzii au ales să amendeze o lege votată de reprezentanţii Camerei Comunelor. Poziţia noastră cu privire la cetăţenii europeni a fost clarificată în mod repetat. Noi vrem să garantăm cât mai curând posibil drepturile cetăţenilor europeni care trăiesc deja în Marea Britanie, dar şi drepturile britanicilor care locuiesc în alte ţări ale UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt de pe Downing Street.

Theresa May a promis că va invoca până la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, primele negocieri ar putea să înceapă abia în luna iunie, după informarea celorlalte 27 de ţări membre ale UE.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News