Ordonanța introduce clarificări cu privire la granturile pentru doctorat, precizând că acestea acoperă doar bursele pentru forma de învățământ cu frecvență, nu și pentru cea cu frecvență redusă. În plus, modifică organizarea programelor de doctorat, care vor putea fi oferite atât cu frecvență, cât și cu frecvență redusă, dar doar cele cu frecvență vor fi cu bursă.

O altă modificare vizează tipurile de doctorat: cel științific, destinat cercetării și carierelor academice, și cel profesional, aplicabil în domenii diverse, inclusiv învățământul universitar dual. Ambele forme pot fi organizate cu frecvență sau frecvență redusă.

Aceste modificări au fost criticate pentru lipsa de transparență și pentru faptul că afectează direct organizațiile universitare și studenții doctoranzi, fără a exista o dezbatere publică prealabilă.

Nota de fundamentare arată cine sunt avizatorii: viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, ministrul finanțelor, Marcel Boloș și ministrul justiției, Alina Gorghiu. În afară de aceasta din urmă, restul sunt exact cei care semnează și OUG trenuleț, publicată în Monitorul Oficial.

Urmărește-ne pe Google News