„Pe noi ne-a preocupat, după această hotărâre a Blue Air de a bloca toate zborurile până luni, în primul rând, să găsim soluţii. Va fi o hotărâre a CNSU, pe care o vom adopta în această seară, iar mâine (n.red. – 7 septembrie), în şedinţa de Guvern, vom aproba o hotărâre prin care vom aloca 5 milioane de lei către TAROM, pentru ca oamenii aflaţi în această situaţie să poată fi transportaţi cu ajutorul TAROM înapoi acasă. Mâine, la ora 10.00, vom da această hotărâre”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit news.ro.
Ministrul Transporturilor a precizat că toţi cei afectaţi de decizia companiei Blue Air de a opri zborurile pot cere în instanţă recuperarea banilor plătiţi pe bilete.
„Avem un Regulament european care se aplică tuturor companiilor aeriene, inclusiv Blue Air, iar acest Regulament european spune că, în momentul în care sunt anulate curse, când există întârzieri foarte mari, cei care au achiziţionat biletele, pot să acţioneze compania şi să îşi recupereze banii. Acest lucru se aplică şi Blue Air”, a adăugat Grindeanu.
Vicepremierul a precizat, totodată, că Guvernul va acționa în instanță Blue Air pentru a recupera sumele de bani cheltuite pentru transportul pasagerilor afectaţi de anularea zborurilor, dar şi pentru recuperarea altor sume de bani restante pe care compania aeriană le are de plătit statului român.
Blue Air a anunțat că toate zborurile operate din România au fost suspendate, iar măsura este valabilă până pe 12 septembrie. Blue Air a acuzat o „situație neprevăzută”, mai precis poprirea tuturor conturilor companiei. Conturile au fost blocate de Administraţia pentru Fondul de Mediu, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna. Decizia companiei aeriene low-cost a generat haos pe aeroporturile din România.