Liviu Dragnea a anunțat, după ședința Biroului Permanent Național, că Executivul român urmează să ceară explicații oficialilor europeni în privința unor cerințe apărute într-un document din 2012, în privința unor politicieni cu probleme în justiție.

„Doamna prim-ministru ne-a informat că Guvernul sau ministrul Justiţiei vor transmite o scrisoare de solicitare de clarificări la Comisia Europeană în legătură cu acest document, în care să încerce să afle şi să aflăm cu toţii ce a stat la baza întocmirii acestei liste, care sunt informaţiile pe care s-au bazat şi de ce s-a făcut această solicitare, pentru că deja din ce în ce mai mulţi dintre cei care şi-au exprimat un punct de vedere consideră, şi se poate considera, că de fapt aia a fost o imixtiune brutală în actul de justiţie din România. Şi se poate spune chiar că de fapt era o inducere a unei direcţii ca acele persoane neapărat să fie condamnate. Nouă ni se pare ceva fără precedent, ceva foarte grav şi din acest motiv susţinem demersul pe care l-a anunţat doamna prim-ministru”, a afirmat Dragnea, la Parlament.

Întrebat dacă crede că a cerut cineva din România introducerea unor nume pe acea listă, Dragnea a spus că evită tentaţia de a comenta acest aspect și că inițiativa Guvernului va lămuri aceste lucruri.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

„Cred că un astfel de demers pe care l-a anunţat doamna prim-ministru ne va ajuta pe toţi să avem mai multe elemente, mai multe informaţii şi să încercăm să aflăm de fapt ce s-a întâmplat şi de ce a fost făcut un astfel de demers din partea Comisiei Europene către un stat membru din Uniunea Europeană. Tot astăzi doamna prim-ministru ne-a informat că va face o analiză şi de la 2012 până astăzi să vedem dacă au mai fost astfel de solicitări şi dacă au mai fost nume şi prenume în vreun document emis de Comisia Europeană sau din partea MCV-ului”, a precizat Dragnea.

Duminică seara, Antena 3 a prezentat un document, din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care reprezenta o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, între aceste puncte fiind, potrivit postului de televiziune respectiv, stabilirea paşilor de urmat şi în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date nume precum Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

Potrivit Antena 3, în document sunt 21 de puncte, iar la punctul 20 se cere o scurtă descriere a situației curente și să se stabilească pașii următori pentru cazurile de înaltă corupție și care îi cuprind pe: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. Cererea este una imperativă.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Citește și: Numele localităților care au litera ”î” în denumire s-ar putea schimba cu litera ”â”; Proiectul de lege, dezbătut în Parlament

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI