„Guvernul haitian a cerut asistență în asigurarea securității și derularea investigațiilor, iar SUA e în permanent contact cu oficialii din acest stat pentru a vedea cum poate să ajute”, a comunicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

SUA nu au confirmat însă trimiterea de trupe, cum a cerut guvernul haitian, pentru a proteja porturile, aeroporturile și alte obiective strategice.

Într-un comunicat separat al Casei Albe se arată doar că va fi trimisă în Haiti o delegație ce include experți de la FBI și din Departamentul pentru Securitate Internă.

„Vom susține Haiti și cu personal, dar și financiar”, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

E haos în micul stat insular, după ce președintele Jovenel Moise a fost asasinat, în noaptea de marți spre miercuri, de un comando de mercenari.

Miercuri a fost declarată stare de asediu în Haiti, iar vineri, poliția a anunțat că Moise a fost ucis de un comando format din 26 de cetățeni columbieni, unii dintre ei foști soldați, și doi americani originari din Haiti.

Guvernul columbian a promis că va sprijini Haiti în anchetă. Departamentul de Stat american a transmis că nu poate confirma arestarea niciunuia dintre cetățenii americani.

Pentru moment nu este clar cine a plănuit atacul și nu se știu motivele din spatele acestuia. Premierul Claude Joseph, care a preluat interimar președinția, a declarat că e posibil ca Moise să fi fost ucis pentru că a lupta împotriva oligarhilor țării.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News