UPDATE ora 19.00 Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Municipiilor din România au convenit, marţi, o serie de măsuri pentru menţinerea bugetelor locale din 2018 cel puţin la nivelul veniturilor din acest an, astfel încât modificările Codului fiscal să nu afecteze fondurile de funcţionare şi de dezvoltare ale municipiilor, se arată într-un comunicat al Executivului.
În cadrul consultărilor care au avut loc marţi, la Palatul Victoria, Guvernul a propus primarilor creşterea cotei defalcate din impozitul pe venit de care beneficiază municipiile de la 41,75%, cât este în prezent, la 43%, în contextul în care Executivul are în vedere reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Potrivit sursei citate, totodată, vor fi acordate compensaţii de la bugetul de stat, în situaţiile în care şi după această majorare a cotei bugetele autorităţilor locale pentru anul viitor vor fi afectate. Scopul asumat de Guvern este menţinerea bugetelor locale ale municipiilor, pentru anul viitor, cel puţin la nivelul anului 2017, precizează comunicatul.
„Guvernul are în vedere o strategie de dezvoltare echilibrată pentru toate comunităţile locale. Ca prim-ministru, sunt la fel de preocupat ca bugetele locale, atât ale municipiilor, cât şi ale oraşelor mici şi comunelor, să aibă resursele necesare pentru funcţionare şi dezvoltare. Am venit în faţa dumneavoastră cu cifre bine fundamentate tocmai pentru a discuta cât mai concret cum stau lucrurile şi care este viziunea noastră pentru viitor”, a subliniat premierul Mihai Tudose.
Şeful Executivului a stabilit un mecanism de consultare permanentă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, atât în ceea ce priveşte aspectele legate de finanţarea şi echilibrarea bugetelor locale, cât şi a celorlalte aspecte puse în discuţie de primari: modificarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat, afirmă sursa citată.
Prim-ministrul a anunţat că, în perioada imediat următoare, Guvernul va discuta un act normativ privind parteneriatul public privat, care să ofere soluţii de finanţare autorităţilor locale.
Tudose a menţionat că Executivul lucrează şi la un proiect de modificare a legislaţiei achiziţiilor publice, care are în vedere scurtarea termenelor de avizare.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierii Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu, iar din partea Asociaţiei Municipiilor din România primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, preşedinte al AMR, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea
UPDATE ora 11.30 Liderul PSD liviu Dragnea participă la discuțiile cu primarii, care are loc la Palatul Victoria, potrivit unor surse politice.
Întâlnirea premierului cu primarii are loc ca reacție la criticile aduse de primari proiectului de modificare a Codului Fiscal. Și președintele Klaus Iohannis declara, la Gala Asociației Municipiilor din România, că sunt „îndreptăţite” îngrijorările primarilor că vor scădea veniturile la buget prin măsurile fiscale anunţate de Guvern.
„Evident că sunt îndreptăţite. În măsura în care impozitul pe venit scade de la 16 la 10% şi în condiţiile în care cam jumătate – 47% din aceste sume – merge înapoi la administraţiile publice locale este clar că vor scădea veniturile acestor administraţii şi vor scădea semnificativ. Sunt bani care aproape peste tot sunt folosiţi, de regulă, pentru investiţii importante şi este foarte păcat să plătească comunităţile aceste ţopăieli fiscal-bugetare”, a spus Iohannis, luni seară.
Semnalul privind nemulțumirile primarilor a fost dat de primarul Capitalei, Gabriela Firea.
„Pentru toate primăriile de municipiu şi nu doar pentru PMB, acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune, ci dimpotrivă, pentru că vor fi bani mai puţini la buget. Pentru investiţii avem foarte multe proiecte în derulare, pe care dorim să le finalizăm. De asemenea, avem proiecte noi, care sunt acum în faza realizări studiilor de fezabilitate. Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile, de aceea am solicitat – şi mă bucur că am primit un răspuns pozitiv şi din partea prim-ministrului – o îmbunătăţire a acestui proiect sau, în cazul în care acesta va rămâne în varianta actuală, stabilirea unui sistem de compensări”, a afirmat Firea, în cadrul unei dezbateri a Asociației Municipiilor din România.
Primarul general a dat exemplul Bucureștiului. ”Situaţia este şi mai dificilă pentru că, aşa cum ştiţi, Capitala contribuie la PIB-ul naţional cu 15 procente. În schimb, primeşte prin realocare doar 0,7%. E adevărat, suntem conştienţi că trebuie să existe o solidaritate şi o distribuţie astfel încât şi oraşele mai mici să beneficieze de sume destul de importante de la bugetul naţional, prin Ministerul de Finanţe, dar parcă este o diferenţă mult prea mare”, a declarat Firea.
Ponta: Sper ca Tudose să câştige bătălia cu Dragnea, Vâlcov, cu toată gaşca asta care vrea să distrugă economic
Și fostul premier Victor Ponta a declarat că este bine că s-a amânat şedinţa de Guvern în care urmau să se discute măsurile fiscale, menţionând că speră ca prim-ministrul Mihai Tudose „să câştige bătălia cu Liviu Dragnea” şi să nu mai adopte trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.
„Astăzi, Slavă Domnului, văd că s-a amânat şedinţa aia criminală de Guvern cu toate acele trăsnăi fiscale şi sper ca Tudose să câştige bătălia cu Dragnea, Vâlcov, cu toată gaşca asta care vrea să distrugă economic. (…) După ce merge economia, ai şi bani de salarii, de pensii şi de toate celelalte, invers nu, ci doar în această ordine. Dacă în fiecare lună schimbi ceva care merge bine cu ceva care merge prost, ne ducem toţi cu capul în zid din punct de vedere economic. Uitaţi că din toate poveştile cu măririle, cu salariile nu a mai rămas nimic”, a afirmat Ponta, la Parlament.