Cei 100.000 de muncitori vor acoperi deficitul de forţă de muncă înregistrat în domenii precum construcţiile de clădiri, de drumuri, transporturi rutiere, restaurante, hoteluri, panificaţie şi altele, potrivit comunicatului. Numărul este dublu comparativ cu anul precedent.
Pentru anul 2021, iniţial a fost stabilit un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă, care a fost suplimentat ulterior la 50.000 de persoane, printr-o nouă hotărâre de Guvern.
Conform Ministerului Muncii, informaţiile înregistrate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că, în perioada ianuarie – august 2021, un număr de 264.983 de locuri de muncă erau vacante, 50.924 dintre acestea fiind declarate neocupate în mod repetat de angajatori.
De asemenea, pe parcursul anului trecut a crescut substanţial numărul de adeverinţe solicitate de angajatori agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru obţinerea avizului eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea încadrării în muncă a străinilor pe teritoriul României.
Astfel, în perioada ianuarie – august a anului trecut, 6.518 firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 83.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forţă de muncă disponibilă pe piaţa muncii din România, faţă de 4.135 de firme care au solicitat acelaşi lucru pentru 49.200 de locuri de muncă disponibile, în aceeaşi perioadă a lui 2020.
Ministerul Muncii subliniază că și cetăţenii străini pot fi încadraţi în România numai după ce „angajatorul a depus diligenţe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetăţean român, de către un cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, de către un cetăţean al Confederaţiei Elveţiene sau de către un străin titular al dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României”.
Contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.