Potrivit acestuia, este vorba despre demararea unui proiect așteptat de mediul de afaceri și inclus în programul de guvernare pentru a reduce considerabil volumul legislației din acest domeniu, pentru a o face mai clară și mai coerentă.

”Pe scurt, Codul Economic al României va include toate legile ce vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar. La elaborarea acestuia vor fi eliminate prevederile din legislație care sunt contradictorii și cele care se suprapun, astfel încât se estimează că va fi redus la  jumătate numărul de articole şi capitole din legile economice”, a precizat el.

Codul Economic al României va cuprinde Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înfiinţare a Societăţilor Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale şi alte legi cu caracter economic.

”Acest document, CODEX, va fi disponibil în variantă electronică și va fi pus la dispoziţia tuturor agenţilor economici şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente, în mod gratuit.  Înainte de a fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului, Codul economic al României va fi dezbatut cu patronatele, cu Asociatiile Oamenilor de Afaceri si cu cei care desfasoara activitati independente in toate ramurile economiei, cu sindicatele, dar si cu ONG-uri, Autoritati Publice Locale, alte autoritati publice interesate”, a mai spus Barbu.

El a menționat că elaborarea acestui CODEX, care va cuprinde efectiv o culegere de acte normative,  după ce ele sunt revizuite într-o primă etapă, oferă avantajul principal că va fi ușor de folosit cu ajutorul tehnologiei IT și consultat în mod gratuit de orice persoană interesată.

”Codex va fi actualizat în permanență și va fi disponibil inclusiv pentru dispozitive mobile și va include atât legislația la nivel primar cât și legislația la nivel secundar și terțiar”, a mai spus el.

Citește și: România, condamnată la CEDO pentru găzduirea de închisori secrete ale CIA. ”România cunoștea scopul activităților CIA pe teritoriul său și a cooperat”

Urmărește-ne pe Google News