Purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu, a declarat, pentru Libertatea, că este vorba despre o propunere, iar specialiștii de la Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii vor analiza dacă ar fi oportună plafonarea. În plus, Alina Petrescu menționează că impactul acestei măsuri ar viza aproximativ 600 de beneficiari, din totalul de peste 150.000.
”Deocamdată, este vorba doar despre o propunere. Specialiștii de la Ministerul de Finanțe și de la Ministerul Muncii vor analiza dacă, în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestații sociale, ar fi oportună plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului (ICC) la un nivel maxim situat între 5.000 – 10.000 de lei”, afirmă Alina Petrescu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului mai arată că, în acest moment, 97% din totalul acestor indemnizații sunt mai mici DE 5.000 de lei, adică sub pragul minim posibil al plafonului propus.
”Peste 10.000 de lei, vorbim despre aproximativ 600 de beneficiari, din totalul de 157.773. Cu alte cuvinte, dacă această măsură va fi implementată, va avea impact asupra unui număr redus de beneficiari, care oricum vor primi în continuare indemnizația maximă, așa cum va fi ea stabilită, fie că va fi vorba despre 10.000 de lei, 7.000 de lei sau 5.000 de lei”, a explicat Petrescu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului mai afirmă că indemnizatiile de peste 5.000 de lei totalizau, în luna martie, 12.280.565 de lei. Aceasta a mai precizat, pentru Libertatea, că Guvernul nu are în intenție modificarea alocației de stat pentru copii.
Guvernul a anunțat, luni, că ia în calcul plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului, la o sumă cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei. Propunerea apare în Programul de convergență 2017-2020, publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe și care a fost adoptat în ultima ședință a Executivului.
”În vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestații sociale ar fi oportună plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei, dar şi introducerea cardului social de beneficii”, se arată în documentul aprobat de Executiv.
Programul de convergență ediția 2017 are la bază prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2017-2019 și cadrul macroeconomic actualizat pentru perioada 2017-2020. Guvernul precizează în document că România a realizat în anul 2016 un deficit al bugetului general consolidat în termeni ESA de 3,0% din PIB, în timp ce deficitul structural a fost de2,4% din PIB.
Guvernul anunță în document că își propune promovarea unei creşteri economice inteligente, sustenabile și inclusive, care să aibă la bază schimbarea modelului industrial axat pe utilizarea intensivă a forţei de muncă slab calificate în industrii cu grad redus de prelucrare, cu un model bazat pe industrii cu intensitate tehnologică ridicată.
Printre măsurile pentru creșterea veniturilor bugetare se află și introducerea obligației de plată de la data de 1 iunie 2017 a contribuțiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru salariații cu timp parțial de muncă cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1450 lei, care nu desfășoară în același timp și o activitate salarială cu normă întreagă. Potrivit Executivului, impact estimat ale acestei măsuri este de 620 milioane lei în 2017 și 1.330 milioane lei în 2018.
Guvernul mai propune majorarea începând cu 1 iunie 2017 a nivelului accizei la țigarete cu 1%, respectiv de la 435,58 lei/1000 țigarete la 439,94 lei/1000 țigarete, cu un impact estimat la 90 milioane lei în 2017. Se mai dorește implementarea începând cu 1 iulie 2017 a unui mecanism de plată defalcată a TVA, constând în plata de către instituțiile și întreprinderile publice a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii realizate direct în contul furnizorului/prestatorului la bugetul de stat, cu un impact estimat la 180 milioane lei în 2017 și 420 milioane lei în 2018.
Reducerea cheltuielilor de funcționare a instituțiilor și autorităților publice cu 5-10% și reducerea cu minim 35% a prețului medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul, sunt alte măsuri prevăzute în document.
Executivul mai vrea ca achizițiile făcute de către autoritățile centrale în ceea ce privește bunurile şi serviciile să se facă centralizat, de către o unitate de achiziții centrală. ”În acest fel, cheltuielile cu bunuri şi servicii se vor diminua cu aproximativ 10 – 15%, imediat ce această
unitate va deveni operațională”, sr mai precizează în Programul de covergență.
Guvernul își mai propune și menținerea pensiilor speciale la nivelul stabilit în prezent.
În privința angajamentului de adoptare a monedei euro, acesta reprezintă, în continuare, o ancoră importantă în privința implementării unor politici bugetare, structurale și instituționale eficiente și coerente, în vederea asigurării unei convergențe reale (venit/locuitor) de durată, creșterii competitivității economiei românești, reducerii disparităților regionale și deficiențelor structurale.
”Din punctul de vedere al convergenței reale, evaluată prin decalajele față de media europeană (UE – 28) a produsului intern brut pe locuitor exprimat prin puterea de cumpărare, există perspectiva ca la orizontul anilor 2020 România să atingă 70% din media europeană, comparativ cu 57,1% înregistrat în anul 2015”, se nmai arată în Programul de Convergență.
Pocora (PNL): Luați-vă mâinile de pe indemnizația mămicilor!
Vicepreședintele PNL Cristina Pocora a transmis, luni, un comunicat de presă în care solicită Guvernului să nu modifice indemnizația de creștere a copilului. ”Luați-vă mâinile de pe indemnizație! Ați promis creșteri de pensii, salarii la bugetari, creșteri de ajutoare sociale, dar acum luați bani de la mame pentru asta. Sunteți niște mincinoși doamnelor și domnilor guvernanți! Părinții care iau indemnizație au contribuit pentru ea. Loviți exact în clasa activă, exact în oamenii care plătesc impozite, exact în cei care vor să-și facă un viitor în România”, a afirmat vicepreședintele PNL, inițiatoarea proiectului care a dus la majorarea indemnizațiilor copiilor.
Liberala precizează că este o mizerie fără margini să te atingi de această lege. ”Vrem creșterea natalității, dar punem plafoane! E strigător la cer! Vă răzbunați acum pe oamenii activi, cu studii superioare care au protestat în Piața Victoriei. Vreți să le distrugeți viitorul pentru că nu vă lasă să îi grațiați pe corupți! Nu există nicăieri în programul de guvernare PSD o limitare a indemnizației! Iată, cum mințiți din nou, doamnelor și domnilor guvernanți! Este un moment în care trebuie să fim solidari împotriva unei astfel de măsuri. Chem toate ONG-urile care au fost alături de mine atunci când am promovat aceste măsuri să transmitem un mesaj clar PSD-ului: să-și ia mâinile de pe indemnizația mamelor!”, a mai spus Pocora.
Urmărește-ne pe Google News