„Cel care face prima evaluare a miniştrilor este primul-ministru. Eu nu pot să îi cer evidenţe domnului prim-ministru Nicolae Ciucă. Este un om cât se poate de înţelept şi responsabil. Nu am discutat cu dl. prim-ministru niciodată despre demiterea lui Virgil Popescu. Stau de vorbă de câte ori este nevoie, destul de des, cu dl. prim-ministru, ne sfătuim și vorbim care sunt prioritățile și-n zona executivă, și legislativă”, a precizat Marcel Ciolacu, duminică seara, la Digi24.

Președintele PSD a mai subliniat că ministrul energiei „are de dat multe lămuriri și multe explicații de ce s-a ajuns în această situație”. „Dar nu cred că suntem într-un moment în care să căutăm vinovați, ci trebuie să venim cu soluții”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

Nemulțumirile liderului PSD vizează liberalizarea energiei, despre care afirmă că a fost făcută haotic și ar fi trebuit negociată „responsabil” cu Comisia Europeană, așa cum a făcut, de exemplu, Franța. 

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat vineri, 11 februarie, pentru Libertatea, că premierul Nicolae Ciucă nu i-a dat termen ultimativ de o săptămână să vină cu măsuri pentru criza facturilor la energie și a catalogat astfel de informații drept „fake news”.

Premierul a spus pe 9 februarie, la Antena 3, că Ministerul Energiei „urmează să vină cu o schemă de compensare şi pentru marii consumatori de energie” și că „urmează săptămâna aceasta să avem o variantă finală pentru a putea să luăm o decizie”.

Cu excepția a trei deputați, PSD a votat împotriva unei moțiuni simple, depusă în Camera Deputaților de USR împotriva ministrului energiei, Virgil Popescu.

Urmărește-ne pe Google News