Libertatea a relatat anterior că noua agenție, care ar trebui să coordoneze toate companiile de stat și care urmează să fie coordonată de premier, a stârnit nemulțumirea liberalilor. „Agenția-mamut” este „o bombă cu ceas” care va „readuce politicul în companiile de stat”, acuzau liberalii.

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, veniturile AMEPIP se vor baza pe un tarif de monitorizare de până la 0,1% din veniturile totale ale companiilor de stat, plus 30% din amenzile aplicate companiilor de stat care nu îndeplinesc diferite condiții.

Numărul maxim de posturi al agenției este de 88, la care se adaugă un președinte și doi vicepreședinți, fiecare cu cabinet propriu, plus un secretar general. Angajații din această agenție vor avea un spor de 50% față de salariile normale de încadrare.

Posturile de conducere ar urma să fie ocupate de persoane care au cel puțin 10 ani de experiență profesională în domeniul economic sau financiar, de management sau juridic. Candidații ar trebui să aibă șapte ani de experiență în funcții de conducere executivă în societăți cu capital privat sau funcții de conducere în administrația publică.

Numirea lor va depinde însă de Marcel Ciolacu, întrucât sunt numiți prin decizia premierului, la propunerea secretarului general al Guvernului. Mandatul președintelui și al vicepreședintelui urmează să fie de patru ani și poate să fie reînnoit o singură dată. Revocarea este tot la premier.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

AMEPIP va stabili, aproba și monitoriza indicatorii-cheie de performanță pentru întreprinderile publice, dar va face și evaluarea. Tot agenția va putea da și sancțiuni.

Înființarea acestei agenții vine într-un moment în care Executivul discută despre noi taxe și impozite pentru a acoperi deficitul bugetar.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

adambogdan   •   28.07.2023, 11:45

Agenție din aia care Închide ochii pentru foloase necuvenite cum a fost si aia cu asigurarile

mica   •   27.07.2023, 20:10

Alte posturi de golit bugetul tarii.

Bubulina61   •   27.07.2023, 15:03

Agenții peste agenții, dar de muncit cine mai muncește?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI