Avocații care reprezintă rudele victimelor coronavirusului au depus joi un dosar cu peste 2.000 de pagini care conținea sute de mărturii și dovezi ale „neglijenței sistemice” a autorităților italiene, care ar fi cauzat moartea a mii de oameni.

„Italia a impus cu întârziere măsuri de reducere a focarului de COVID.
Și când în cele din urmă a făcut-o, aceste măsuri nu au fost cele adecvate”, a declarat, pentru The Guardian, Consuelo Locati, reprezentantul legal al familiilor care au apelat la instanță.

Anul trecut, când Italia a fost copleșită de urgența din sănătate, țara avea un plan de pandemie vechi și inadecvat, care nu făcea nicio mențiune scenariilor și a ipotezelor de planificare.

Conform The Guardian, se crede că autoritățile italiene nu au actualizat planul atunci când Organizația Mondială a Sănătății și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a stabilit noi orientări.

Potrivit unui raport de 65 de pagini întocmit de un general în retragere al armatei, Pier Paolo Lunelli, zeci de mii de decese ar putea fi atribuite lipsei unor protocoale antipandemice.

„Planul antipandemie și strategiile puse în aplicare pentru a opri infecțiile nu au luat în considerare deficiențele structurale ale spitalelor și ale sistemului de sănătate italian”, a spus Consuelo Locati.

„Acest caz civil pune sub semnul întrebării responsabilitățile politicienilor și instituțiilor și solicită ca aceștia să își asume responsabilitățile în fața cetățenilor pe care au fost chemați să-i protejeze și ale căror drepturi au fost încălcate – atât dreptul la sănătate, cât și dreptul la viață”, a precizat Consuelo Locati.

De asemenea, dosarul include ultimele descoperiri, care sugerează că noul coronavirus se răspândea în toată Italia cu săptămâni înainte ca primul caz de transmitere locală să fie detectat oficial, din cauza lipsei respectării liniilor directoare privind supravegherea epidemiologică.

Potrivit dosarelor medicale, un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost internat la spital cu pneumonie bilaterală la sfârșitul lunii ianuarie 2020 în Bergamo, Lombardia. Această provincie a fost grav afectată de primul val de pandemie.

Aceste informații „ar putea schimba cronologia pandemiei din Italia”, spun experții.

Medicii cred că virusul circula în Italia cu săptămâni înainte de a fi detectat oficial. Unii medici din Lombardia, de departe cea mai afectată de pandemie regiune a Italiei, au raportat că au văzut cazuri de „pneumonie ciudată” la pacienți încă de la sfârșitul lunii decembrie 2019.

În ciuda acestui fapt, instituțiile au ignorat aceste mesaje. Potrivit avocaților, implicațiile acestei posibile neglijențe sunt că multe decese ar fi putut fi evitate.

La prima audiere, care a început joi la Roma, zeci de reprezentanți ai familiilor victimelor au fost obligați să aștepte în afara tribunalului, din cauza restricțiilor COVID încă în vigoare.

La Bergamo, procurorii investighează suspiciunea de neglijență de natură penală a autorităților italiene privind gestionarea pandemiei.

Un fost director de la ministerul sănătății din regiunea Lombardia și cinci manageri din sănătate care sunt anchetați au negat orice greșeală în acțiunile întreprinse.

Italia a fost prima țară din Europa Occidentală afectată de pandemie și are a doua cea mai mare cifră de decese legată de COVID (127.718 până miercuri) din Europa, după Marea Britanie.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News