„La fiecare sfârșit de trei luni, evaluăm și în funcție de ce se întâmplă în piață prelungim sau nu prelungim. Până acum, s-a prelungit. Hai să ajungem în a doua jumătate a lunii decembrie, să vedem tendințele din piață la țiței și produse petroliere și apoi vom lua o decizie”, a spus Virgil Popescu.

El a precizat că impactul bugetar nu e foarte mare și că măsura intrată în vigoare la 1 iulie, timp de trei luni, și prelungită apoi la 1 octombrie, a funcționat. „Nu are un impact atât de mare, e o măsură foarte bună. Poate că unii n-au crezut în această măsură. E un exemplu de parteneriat guvern – companii care funcționează și care a dus la scăderea prețului. Acesta e scopul”, a mai declarat Virgil Popescu.

Afirmațiile ministrului Energiei au venit în contextul în care petrolul rusesc a fost interzis în UE, iar producţia de ţiţei a României a scăzut cu 6% în primele nouă luni din 2022, în timp ce importurile au crescut cu aproape 25%. Practic, o treime din totalul consumului de țiței din România provine din producția internă, iar restul din import.

În aceste condiții, prețul mediu la benzină este în acest moment de 6,7 lei pe litru, iar la motorină de 7,9 lei pe litru. Subvenţionarea preţului la pompă cu 50 de bani, atât la motorină, cât și la benzină, expiră însă pe 31 decembrie, iar președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că „Guvernul se va preocupa de această chestiune”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
FANATIK.RO
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Observatornews.ro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi
HOROSCOP
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI