Philippe Lamberts a vorbit în fața premierului României la dezbaterea din Parlamentul European ulterioară predării președinției Consiliului UE. Liderul verzilor a remarcat faptul că România s-a achitat cu succes de sarcinile administrative pe perioada mandatului, arată hotnews.ro.
„Este clar că pe partea logistică tot ce ține de munca administrativă, jos pălăria. România a reușit să asume această primă președințe a Consiliului UE într-un an electoral, când știm că presiunea de a finaliza anumite dosare este imensă și trebuie să recunoaștem că a fost o performanță reușită” a spus Lamberts.
Criticile dure împotriva Guvernului României au venit însă de la reprimarea brutală a manifestației din 10 august 2018, atunci când liderul verzilor a vorbit despre reputația Guvernului care „s-a remarcat prin reprimarea brutală a unei manifestații pașnice”, în august 2018.
„Când un stat membru este la cârma Uniunii Europene, este foarte important ca acest stat să reprezinte valorile Uniunii Europene. Țara dumneavoastră își are locul în UE, însă guvernul este unul care s-a remarcat reprimând în mod brutal o manifestație pașnică, în vara anului trecut. Este un Guvern care pare să fie obsedat de ideea că justiția trebuie controlată, pentru a evita ca politicieni să fie condamnați pentru corupție. Mi se pare că toată energia partidului de guvernământ este înghițită de acest subiect”, a declarat europarlamentarul.
![Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_38d1f61bfe88a0f586c77d40e465d302.jpg)
„Sincer, spectacolul pe care ni-l dă guvernul dumneavoastră nu este la înălțimea Europei și nici la înălțimea României. România merită ceva mai bun”, a concluzionat Philippe Lamberts.
Viorica Dăncilă i-a răspuns europarlamentarului și a spus că pentru a avea o justiție independentă, trebuie ca magistrații „să găsească consensul, nu să îl implementăm noi”.
„Domnul Lamberts, îmi pare rău că a plecat, pe partea logistică mi-a plăcut, jos pălăria. Eu cred că România merită acest lucru. Pentru noi toate dosarele au fost importante, iar legat de GRECO, analizăm fiecare punct, dar cred că trebuie să se uite și la Belgia, țara din care face parte. Sunt 15 recomandări, din care a implementat doar una. Trebuie să nu intervenim noi, ci magistrații, dacă într-adevăr vrem o independență a justiției trebuie ca magistrații să găsească consensul, nu să îl implementăm noi”, a spur premierul român.
![Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ef62515a7d15ecea9d450b61ed09a3dd.jpg)
![Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9ecc3ae0426481e1eb13cadec8c30172.webp)
![Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d38e91277eb390485a78ca99c3e71513.jpg)
![Dispare o companie importantă din România. Afacerea va fi vândută cu peste 270 de milioane de euro](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cf086a0018457100d6d148de53e1a384.jpg)
![Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c612daafc291b6f4cebc17c5d707f35c.jpg)
![Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_84acf3eed61f8c3bb0fdcc249dac6314.jpg)
![Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e9e66a754df14adcfc2f21431a468db5.jpg)
![Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_56dd0f4fc7a1614a8542784e65b49bdb.jpg)