UPDATE ora 18.50 Nelu Barbu a declarat, după ședința de Guvern, că prin proiectul de lege, a fost reglementată profesia de expert şi cea de tehnician în egalitate de şanse, prin modificarea legii 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi

”Actul normativ stabileşte persoanele juridice din sectorul public sau privat care au peste 50 de salariaţi vor avea posbilitatea de aangaja un expert sau un tehnician în egalitate de şase în limita bugetului destinat cheltuielilor salariale”, a spus Nelu Barbu.

El a subliniat că nu este vorba despre obligație. ”Repet: vor avea posibilitatea, nu este o măsură obligatorie, este la latitudinea angajatorului şi tot angajtorul poate decide dacă persoana respectivă poate fi reîncadrată din angajaţii pe care deja îi are, adică nu trebuie neapărat să angajeze, poate trimite pe cineva la cursuri”, a spus Nelu Barbu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

”Am cerut în şedinţa de Guvern precedentă ca adoptarea legii privind combaterea violenţei în familie să fie urgentată şi azi avem pe ordinea de zi acest proiect de la ministerul Muncii”, a spus premierul, arătând că trebuie rezolvate câteva probleme importante, și anume ca, în cazurile de violenţă domestică poliţistul să aibă dreptul de a acţiona imediat pentru protejarea victimei şi înlăturarea agresorului.

”Această măsură va putea fi aplicată în cazuri de pericol iminent la adresa securităţii şi sănătăţii victimei. Vom crea deci un instrument legal prin care violenţa în familie va fi drastic descurajată”, a spus Viorica Dăncilă. 

Premierul a mai afirmat că se dorește ca în România egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi să fie efectiv asigurată.

”Vom introduce obligaţia persoanelor juridice din sistemul public, dar şi din sectorul privat care au peste 50 de salariaţi de a avea în structura de personal un expert în egalitate de şanse Nu urmărirm să încărcăm birocraţia cu noi funcţii. Vrem ca această sarcină a experţilor să fie exercitată în mod activ şi util Prin acest act normativ vom reglementa şi noţiunea de ”violenţă de gen”, conform Convenţiei de la Istanbul”, a explicat Dăncilă.

Citește și: Soarta justiției din România, dezbătută la Strasbourg: ,,Comisia Europeană împărtășește îngrijorările românilor din stradă”

 
 

Urmărește-ne pe Google News