Decizia a fost luată în contextul în care România se află în proces cu Gabriel Resources, acționarul majoritar al companiei Roșia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer.

Decizia includerii localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO ar fi urmat să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la sesiunea care va avea loc între 29 iunie și 2 iulie, la Manama, în Bahrain.

Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, a explicat pentru sursa citată că Executivul a oprit acest proces, după ce Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICONOS), din cadrul UNESCO, a recomandat în mai 2018 ca situl istoric Roșia Montană să fie înscris pe lista patrimoniului mondial.

„Ne-am bucurat foarte mult când ICOMOS a făcut publică recomandarea înscrierii sitului pe lista patrimoniului. Când am comunicat la București, am primit directivă de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, să cerem în numele guvernului stoparea dosarului, nu retragerea lui, precum și o întrevedere între o delegație guvernamentală și cei de la UNESCO. Motivul? Atât în mandatul guvernului Cioloș, cât și în mandatul actualului Guvern, Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei nu au susținut înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial. Ei spun că pe durata procesului cu Gabriel Resources nu ar fi bine să se producă înscrierea la UNESCO, pentru că ar servi interesele avocaților părții adverse”, a declarat Adrian Cioroianu, pentru sursa citată.

Compania Gabriel Resources cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari și acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale de protejarea reciprocă a investițiilor, după ce a blocat proiectul minier aurifer de la Roșia Montană.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Înscrierea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO ar duce la interzicerea activităților economice care ar putea afecta patrimoniul cultural al localităii, implicit interzicerea exploatării miniere pentru extragerea zăcămintelor de aur și a altor metale.


Citește și ANALIZĂ. 1.100 de români au fost opriți din drumul lor spre visul canadian. Solicitanții de azil tensionează relațiile dintre România și Canada, la doar șase luni de la ridicarea vizelor


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI