Decizia a fost luată în contextul în care România se află în proces cu Gabriel Resources, acționarul majoritar al companiei Roșia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer.

Decizia includerii localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO ar fi urmat să fie luată de Comitetul Patrimoniului Mondial la sesiunea care va avea loc între 29 iunie și 2 iulie, la Manama, în Bahrain.

Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, a explicat pentru sursa citată că Executivul a oprit acest proces, după ce Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICONOS), din cadrul UNESCO, a recomandat în mai 2018 ca situl istoric Roșia Montană să fie înscris pe lista patrimoniului mondial.

„Ne-am bucurat foarte mult când ICOMOS a făcut publică recomandarea înscrierii sitului pe lista patrimoniului. Când am comunicat la București, am primit directivă de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, să cerem în numele guvernului stoparea dosarului, nu retragerea lui, precum și o întrevedere între o delegație guvernamentală și cei de la UNESCO. Motivul? Atât în mandatul guvernului Cioloș, cât și în mandatul actualului Guvern, Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei nu au susținut înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial. Ei spun că pe durata procesului cu Gabriel Resources nu ar fi bine să se producă înscrierea la UNESCO, pentru că ar servi interesele avocaților părții adverse”, a declarat Adrian Cioroianu, pentru sursa citată.

Compania Gabriel Resources cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari și acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale de protejarea reciprocă a investițiilor, după ce a blocat proiectul minier aurifer de la Roșia Montană.

Înscrierea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO ar duce la interzicerea activităților economice care ar putea afecta patrimoniul cultural al localităii, implicit interzicerea exploatării miniere pentru extragerea zăcămintelor de aur și a altor metale.


Citește și ANALIZĂ. 1.100 de români au fost opriți din drumul lor spre visul canadian. Solicitanții de azil tensionează relațiile dintre România și Canada, la doar șase luni de la ridicarea vizelor


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News