„Începând de astăzi, avem din nou la dispoziţie instrumentele pe care le are la dispoziţie orice Guvern din orice ţară democratică pentru a lupta cu epidemia”, a declarat Ludovic Orban, la începutul ședinței.

El a subliniat că astfel autoritățile au „practic dreptuld e putea lua măsuri de protecție a sănătății publce, de izolare, carantinare în spitale sau spații speciale”.

În urma deciziei Curţii Constituţionale, peste 900 de pacienţi au cerut externarea şi peste 3.000 de români diagnosticaţi nu au fost internaţi pentru tratament în spital. Nu am avut nici posibilitatea legală de a dispune izolarea la domiciliu, tratarea lor în izolare la domiciliu sau într-un alt spaţiu.

Ludovic Orban:

Totodată, premierul a afirmat că cele două săptămâni de vid legislativ „pot avea efecte extrem de negative”.

„Sunt reglementate prin lege măsurile specifice în situaţia epidemiilor, bolilor infectocontagioase şi ne-a revenit dreptul de a putea lua măsuri de protecţie a sănătăţii publice – măsuri de izolare, de carantinare, de tratare a pacienţilor în spitale sau într-un cadru organizat sub supraveghere medicală”, a explicat prim-ministrul.

Ce români vor intra în carantină la revenirea în țară

La rândul său, Raed Arafat a declarat că măsura carantinei va fi aplicată persoanelor care sosesc din țările cu risc epidemiologic ridicat.

Este păstrat criteriul anunțat deja de autorități, respectiv rata de cazuri noi la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile, să fie mai mare decât cea din România.

„Sunt exceptate persoanele care nu prezintă simptome de Covid-19: șoferii de TIR-uri, șoferii de microbuze și autocare, membrii Parlamentului European şi ai instituțiilor internaționale, piloții de aeronave și personalul navigant, personalul navigant maritim și fluvial, lucrătorii în domeniul feroviar, lucrătorii transfrontalieri”, a subliniat Raed Arafat.

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare marţi, la trei zile după publicare.

Executivul trebuie să modifice în şedinţă Hotărârea de Guvern privind starea de alertă, în concordanţă cu prevederile noii legi privind carantinarea şi izolarea.

Ședințe pentru a stabili normele privind legea carantinei

Prevederile legale privind carantina instituţională şi izolarea, precum şi spitalizarea forţată au fost declarate neconstituţionale de către CCR pe 1 iulie, iar de atunci a existat un vid legislativ, timp în care peste 900 de pacienţi cu noul coronavirus s-au externat, la cerere, din spitale.

Înainte de şedinţa de Guvern va avea loc şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care va propune Executivului normele administrative de aplicare a noii legi.

Tot marţi, premierul are programate o videoconferinţă cu şefii Direcţiilor de Sănătate Publică la Ministerul Sănătăţii şi o altă videoconferinţă cu prefecţii la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pe acelaşi subiect.

Şeful Executivului afirma, luni, la Digi24, că toţi pacienţii infectaţi cu COVID-19 care fac tratamentul la domiciliu vor fi verificaţi, după intrarea în vigoare a legii carantinei.

Astfel, baza de date a Ministerului Sănătăţii va fi transmisă către Ministerul Afacerilor Interne, în vederea centralizării acestor persoane, pentru supraveghere medicală, respectarea tratamentului şi, în acelaşi timp, pentru a se face controale de verificare a izolării la domiciliu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News