Ce prevede Ordonanţa de Urgenţă

  • Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
  • În perioada 2019 – 2021 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2018 următoarele drepturi:
  1. indemnizațiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția drepturilor prevăzute la art.1;
  3. drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 11;
  4. drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare;
  5. indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;
  6. indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările și completările ulterioare;
  7. indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată;
  8. cuantumul indemnizației președintelui Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată;
  9. indemnizația lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
  10. cuantumul indemnizațiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România, membrilor Academiei de Științe Medicale din România și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România;
  11. cuantumul sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Știință din România;
  12. ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare
  13. indemnizațiile reparatorii lunare, potrivit art. 4 alin. (2) și art.7 din Legea nr. 226/2011 privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961, cu modificările și completările ulterioare;
  14. indemnizațiile și bursele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările și completările ulterioare.

În actul normativ se mai prevede că, în perioada 2019 – 2021, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului–Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2018.

În plus, în perioada 2019 – 2021, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2018.

Articolul 41 prevede că, în perioada 2019 – 2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.

Guvernul nu va aloca 6% din bugetul de stat pentru Educaţie

Ordonanţa mai are o prevedere care afectează educaţia, de data aceasta: În perioada 2019 -2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8 din Legea Educaţiei se referă la alocarea procentului de 6%, din bugetul de stat, pentru educaţie.

„Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele  autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.  Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri  proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat,  minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”, se arată în articolul care nu se va aplica până în 2021.

Asta înseamnă că Guvernul ia în cacul să nu aloce procentul din legea educaţiei, în această perioadă.

Deputatul Remus Borza: „Am ajuns la fundul sacului!”

Deputatul independent Remus Borza spune că „prorogarea la 1 septembrie 2019, faţă de 1 ianuarie 2019, a creşterii punctului de pensie cu 15%, de la 1.100 la 1.165, şi a pensiei minime de la 640 la 704 lei, precum şi celelalte măsuri din ordonanţă de îngheţare a sporurilor, primelor şi indemnizaţiilor vin ca o recunoaştere a ceea ce spun de multă vreme: am ajuns la fundul sacului”.

„Statul s-a angajat în 2018 la cheltuieli de 314 miliarde lei, sperând la încasări bugetare de 287 miliarde lei. Cum creşterea economică nu va fi de 5,5%, ci în jur de 4%, este evident că şi veniturile bugetare vor fi mai mici decât cele estimate prin Legea bugetului, în mod realist undeva pe la 270 miliarde lei. Asta înseamnă că riscăm să ieşim din ţinta de deficit bugetar de 3%. Guvernul a tăiat şi anul acesta investiţiile, probabil ne vom închide pe 25-26 miliarde lei, cu 13 miliarde lei mai puţin decât sumele estimate la începutul anului. Sacrificarea investiţiilor nu este suficientă pentru a menţine deficitele la valorile agreate cu Comisia Europeană. Plecând de la această realitate, Guvernul a inventat noi taxe. Moş Crăciun nu mai există”, a transmis acesta, printr-un comunicat oficial.

Citeşte şi: VIDEO/Jucării pentru oameni mari și-o idee de cadou „made in Romania”: doi studenți vând magneți-antistres

 
 

Urmărește-ne pe Google News