„În legătură cu întrebările despre livrările de arme, aş dori să vă informez că Polonia doar efectuează livrările de muniţii şi armament convenite anterior, inclusiv pe cele rezultate din contracte semnate cu Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller.
Printre aceste angajamente se află cel mai mare contract extern încheiat de industria de apărare poloneză după 1989 – livrarea de obuziere Krab.
Totodată, Muller a criticat Kievul, spunând că Ucraina a făcut recent o serie de „gesturi diplomatice şi declaraţii care sunt absolut inacceptabile”.
Ce anunțase Morawiecki
Anterior, au existat speculaţii legate de comentariile premierului Morawiecki, făcute la postul privat de televiziune Polsat News, despre livrările de arme către Kiev, în contextul disputei privind interdicţia decisă de Polonia asupra importurilor de cereale provenite din Ucraina.
În timpul interviului, şeful executivului polonez a fost întrebat dacă ţara sa va continua să sprijine Ucraina cu arme şi ajutor umanitar în pofida disputei legate de cereale.
„Deja nu mai transferăm niciun fel de arme către Ucraina, dar ne echipăm cu cele mai moderne arme”, a răspuns Mateusz Morawiecki.
El a subliniat că Polonia îşi sporeşte masiv comenzile pentru arme şi că forţele armate poloneze vor trebuie să fie modernizate astfel încât Polonia să aibă una dintre cele mai puternice armate terestre din Europa.
Morawiecki nu a precizat când Polonia, unul dintre cei mai mari furnizori de arme ai Ucrainei, a încetat să le furnizeze şi nici dacă acest lucru are vreo legătură cu conflictul privind cerealele ucrainene, Varşovia interzicând importul lor pentru a proteja interesele fermierilor săi.
Varșovia, înfuriată de afirmațiile lui Zelenski la ONU
Anunţul său a fost făcut la câteva ore după convocarea „de urgenţă” de către Varşovia a ambasadorului ucrainean pentru a protesta faţă de comentariile preşedintelui Volodimir Zelenski la ONU.
Marţi, preşedintele ucrainean a criticat că „unele ţări se pretind solidare (cu Ucraina) sprijinind indirect Rusia”.
Viceministrul polonez de externe, care l-a primit pe diplomatul ucrainean, a denunţat această „teză falsă” şi „mai ales nejustificată în ceea ce priveşte Polonia care sprijină Ucraina încă din primele zile ale războiului”.
Anunţul de vineri al Bruxellesului cu privire la încetarea interdicţiei de a importa cereale ucrainene, pronunţată în mai de cinci state ale UE, a inflamat spiritele, declanșând impunerea unor embargouri unilaterale, inclusiv din partea Poloniei, la care Kievul a răspuns depunând o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
Ca răspuns, premierul polonez a avertizat miercuri că va extinde lista produselor ucrainene interzise la import.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!