Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare la Varșovia, a reușit să adopte în Camera inferioară a Parlamentului, miercuri seară târziu, legea care interzice cetățenilor și companiilor din afara UE să dețină controlul în instituțiile de presă din Polonia.

A fost un vot disputat, care a venit după aprigi dezbateri și acuzații de ilegalitate în legislativul de la Varșovia. Acum, legea merge în Senat, unde va fi cel mai probabil respinsă, după care se întoarce în Camera inferioară, unde coaliția de guvernare va avea nevoie de mai multe voturi pentru a o adopta.

Legea, care pune în pericol grupul media TVN, deținut de o companie americană, a fost criticată de la Washington, care a trimis mai multe avertismente Poloniei.

Într-o declarație dată publicității miercuri seară, secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că Washingtonul este „profund îngrijorat” cu privire la legislația poloneză.

TVN este cea mai mare investiție americană în Polonia, estimată la 1,7 miliarde de euro la momentul achiziției de către compania Scripps Network Interactive, care apoi a fost cumpărată de Discovery.

Principalul program de știri al postului TVN24, unul dintre canalele grupului, este urmărit de milioane de polonezi și rămâne o voce critică într-o țară în care multe canale media independente au greutăți, potrivit Deutsche Welle.

Țipete și acuzații de ilegalitate în Parlament

Tensiunile cu privire la adoptarea legii au atins apogeul, miercuri, în Parlament, parlamentarii țipând unul la celălalt și acuzându-se reciproc de trădare și corupție, scrie Politico.

Cu o zi înainte, legea declanșase deja destrămarea coaliției de guvernare conduse de partidul conservator PiS. Partidul Acord a părăsit această coaliție, după ce șeful grupării, Jarosław Gowin, a fost demis de premierul Mateusz Morawiecki din guvern, tocmai pentru că a criticat legea.

Fără o majoritate, guvernul a pierdut un vot procedural, iar opoziția a reușit să obțină într-o primă fază amânarea votului pe tema legii, până în septembrie.

Dar președinta Camerei inferioare a decis să reia votul, pe care PiS l-a și câștigat, în ciuda criticilor opoziției, care susține că procedura a fost ilegală.

Legea merge acum la Senat, unde cel mai probabil va fi respinsă, deoarece opoziția are o mică majoritate.

Dacă Senatul respinge legea, ea se întoarce în Camera inferioară, unde veto-ul poate fi depășit doar cu o majoritate absolută. Deocamdată, șansele ca PiS să câștige și acel vot sunt reduse.

Speculații că SUA ar putea muta o parte din trupe în România

În cazul în care legea va fi totuși aprobată în cele din urmă, observatorii au avertizat că acest lucru aruncă Varșovia într-o confruntare cu Washingtonul, cel mai puternic aliat.

„O presă liberă și independentă face ca democrațiile noastre să fie mai puternice, alianța transatlantică, mai rezilientă și este fundamentală pentru relația bilaterală”, a subliniat secretarul american de stat Blinken, în declarația de miercuri seară.

Un avertisment fusese lansat și săptămâna trecută, de un grup bipartizan de senatori americani, care a declarat că legea media continuă „o tendință îngrijorătoare a democrației poloneze” și ar submina și mai mult libertățile media pentru care polonezii au luptat îndelung.

Proteste au existat și în țară. Sute de jurnaliști și editori polonezi au semnat o scrisoare în care au cerut guvernului să oprească „distrugerea libertății presei din țară”. Iar miercuri seară, zeci de manifestanți s-au adunat lângă Parlament, pentru a cere respingerea legii.

Este neclar ce reacție ar putea avea Washingtonul, dar presa poloneză a speculat, printre altele, că SUA iau în calcul să mute în România o parte din trupele din Polonia.

Pe această temă a scris publicația locală Wirtualna Polska, care a citat surse din armata poloneză.

De când PiS a venit la putere în 2015 la Varșovia, Polonia a căzut de pe locul 18 pe 64 în clasamentul Libertății Presei realizat de organizația Reporteri fără frontiere.

Timothy Garton Ash, un istoric britanic, atent observator al spațiului estic, a avertizat că Polonia urmează Ungaria în subminarea democrației în interiorul UE, scrie New York Times.

 
 

Urmărește-ne pe Google News