UPDATE ora 17.25: Reprezentanții PUSL au încheiat prima zi a consultărilor de la Palatul Victoria.

UPDATE ora 16.40: Preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, a spus după consultările de la Guvern că a cerut ca alegerile prezidenţiale să fie pe 10 noiembrie – primul tur şi 24 noiembrie – turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie pe 8 decembrie, așa cum s-a stabilit inițial, a relatat Agerpres.

UPDATE ora 16.30: La discuții au venit și reprezentanții minorităților naționale.

UPDATE ora 16.00: Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat după consultările la care președintele Kelemen Hunor nu a venit că UDMR vrea separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus ca prezidențialele să fie în octombrie, a relatat Agerpres.

UPDATE ora 15.50: Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat după şedinţa conducerii liberale de la Parlament, care a avut loc simultan cu consultările de la Guvern la care PNL nu participă, că toţi membrii Biroului Politic Naţional vor ca alegerile prezidențiale să fie la termen, adică nu cum voia PSD, în luna septembrie.

Despre faptul că PNL nu a participat la consultări, Ciucă a spus: „Discuţiile care au fost solicitate de către premier au fost îndreptate către celelalte partide politice. Am văzut această retorică legată de faptul că PNL nu a fost invitat. Păi, nici PSD nu a fost invitat. Nu se pune problema să fi fost invitaţi noi sau PSD”.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

UPDATE ora 14.45: Diana Șoșoacă, președinta SOS România, a intrat în Palatul Victoria pentru consultările convocate de premierul Ciolacu. La discuții participă în continuare și vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru de Interne și reprezentantul PNL la discuții.

UPDATE ora 13.40: La discuții au intrat cei de la UDMR, reprezentați de Csoma Botond și Cseke Attila. Președintele formațiunii, Kelemen Hunor, nu este prezent la Palatul Victoria.

UPDATE: ora 13.20: Premierul Marcel Ciolacu a revenit în Palatul Victoria după ce a fost prezent la ceremonia de aniversare a 25 de ani de la înființarea Direcției Generale de Informații a Apărării, din MApN.

UPDATE 12.30: Liderul AUR George Simion a susținut că la discuțiile din sediul Guvernului a văzut „un premier slab”, care nu e propriul lui stăpân.

„Am văzut un premier slab, am văzut un premier care nu e propriul lui stăpân, am văzut un premier la care diferite grupuri de interese, pe care nu le cunosc, au ajuns. Mă temeam că este mincinos. E mai mult şi mai grav. Nu poate. Este neputincios. A anunţat un calendar. Nu ştiu cu ce este şantajat. Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor. Eram pregătiţi pentru 15 septembrie”, a spus George Simion, după discuţia cu premierul Ciolacu, potrivit news.ro.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

UPDATE ora 11.55: Marcel Ciolacu a ieșit din Guvern pentru a merge la ceremonia de aniversare a 25 de ani de la înființarea Direcției Generale de Informații a Apărării, din MApN.

UPDATE 11.50: Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat după ce a ieșit din Palatul Victoria că urmează să vadă dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Marcel Ciolacu a fost sincer. Lasconi a menţionat că premierul le-a spus că după dialogul cu toate partidele s-ar putea să mai fie încă o întâlnire în care să tragă concluziile.

Mai multe detalii aici: Elena Lasconi, după discuția cu Ciolacu: O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă a fost sincer

UPDATE 11.20: Președintele AUR, George Simion, este la discuții cu Marcel Ciolacu (PSD) și Cătălin Predoiu (PNL).

UPDATE 9.50: Delegaţia USR a intrat prima la discuţiile cu premierul Ciolacu și vicepremierul Cătălin Predoiu. Delegaţia este formată din preşedintele USR Elena Lasconi, Dominic Fritz şi Lucian Viziteu. Anterior, Lasconi a declarat că este doar o mimare a unor discuţii şi consultări. Ea a spus că va merge la aceste „aşa-zise” negocieri şi consideră că alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc la termen, pentru a fi respectată legislaţia.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

***

Știrea inițială: Guvernul a anunţat programul consultărilor premierului Marcel Ciolacu cu partidele politice de luni, 1 iulie, de la Palatul Victoria, pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

Discuțiile vor continua şi marţi, 2 iulie, cu reprezentanţii REPER și Forța Dreptei, partidul lui Ludovic Orban.

Din partea Guvernului, vor fi premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi vicepremierul şi ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu.

Liberalii au fost convocaţi în Biroul Politic Naţional, cu prezenţa fizică obligatorie de la ora 13.00. Ei au precizat pentru Libertatea, încă de vineri, că nu au fost chemați la consultări pentru că acolo va fi ministrul PNL Cătălin Predoiu.

Programul de luni, 1 iulie:

  • Ora 10:00 Discuții cu USR
  • Ora 11:00 Discuții cu AUR
  • Ora 14:00 Discuții cu UDMR
  • Ora 15:00 Discuții cu SOS
  • Ora 16:00 Discuții cu Grupul Minorităților Naționale
  • Ora 17:00 Discuții cu PUSL

Marcel Ciolacu a spus că va invita „liderii tuturor partidelor politice” la consultări

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri, 28 iunie, în ședința de Guvern, că îi invită pe liderii tuturor partidelor la discuții pentru a decide datele alegerilor prezidențiale, după ce PSD și PNL nu au ajuns la un acord și a precizat că nu îl va remania pe ministrul PNL de Interne, Cătălin Predoiu, care nu a respectat ce i-a cerut, adică să pregătească o hotărâre de Guvern pentru organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie.

Înaintea ședinței de Guvern, ministrul PNL de interne, Cătălin Predoiu, s-a dus în biroul premierului Marcel Ciolacu, cei doi au avut o discuție separată de 5 minute, iar la ieșire au refuzat să facă declarații.

Ciolacu a precizat apoi, în ședința de Guvern, că de luni, 1 iulie, urmează consultări cu partidele pentru că „aceasta este abordarea corectă” şi nu „schimbarea unui ministru”, cu referire la ministrul PNL de interne, Cătălin Predoiu, căruia îi ceruse la precedenta ședință de guvern să pregătească HG pentru stabilirea alegerilor prezidențiale cu datele cerute de PSD, adică primul tur fie pe 15 septembrie, fie pe 29 septembrie.

„Ca premier al României am obligaţia de a nu favoriza un partid sau o coaliţie. Astăzi, practic, ieşim din calendarul electoral stabilit anterior, fiind ultima zi în care putem promova HG-ul de stabilire a datei alegerilor convenită pe 15 septembrie. De aceea, de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi voi invita pe liderii tuturor partidelor politice, pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. Aceasta este abordarea corectă şi nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu iniţieze un act normativ convenit anterior. Nu voi răspunde provocărilor de a declanşa o criză guvernamentală şi instabilitate în România”, a mai afirmat Ciolacu.

Nicolae Ciucă nu va fi la consultări

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, va lipsi de la discuțiile convocate de premierul și liderul PSD Marcel Ciolacu la Palatul Victoria pentru stabilirea datelor alegerilor prezidențiale, au declarat vineri, 28 iunie, surse de la vârful conducerii liberale pentru Libertatea. PNL va fi reprezentat de ministrul liberal de interne, Cătălin Predoiu.

„Nu avea de ce să ne invite, vicepremierul Cătălin Predoiu este parte din echipa de dialog, doar nu ne invită să ne întâlnim cu vicepremierul nostru”, au spus sursele citate pentru Libertatea.

5 luni de negocieri PSD-PNL pentru devansarea alegerilor prezidențiale

În ultimele luni, au fost mai multe discuții între președintele PSD, Marcel Ciolacu, și președintele PNL, Nicolae Ciucă, referitor la calendarul alegerilor prezidențiale, dar cele două partide nu s-au înțeles.

În mod tradițional, alegerile erau programate pe finalul anului, dar în februarie cei doi lideri au bătut palma pentru datele de 8 septembrie și 22 septembrie, la fel și pentru comasarea alegerilor locale cu europarlamentare pe 9 iunie. După câteva zile, Ciolacu și Ciucă s-au răzgândit și au decis ca turul 1 și turul 2 să aibă loc pe 15 și 29 septembrie. În martie, Parlamentul a stabilit că prezidențialele pot fi organizate în septembrie.

Recent însă, după ce Klaus Iohannis a ieșit din cursa pentru șefia NATO, liberalii au transmis că vor ca alegerile prezidențiale să aibă loc la finalul anului, așa cum era tradițional, sau măcar să le împingă în octombrie/noiembrie, dar social-democrații s-au opus și au cerut ca primul tur să aibă loc în septembrie, fie pe 15, fie pe 29.

Joi, 27 iunie, Marcel Ciolacu a declarat că „PNL doreşte să schimbe regulile jocului” și a lansat un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă. „Nu am stabilit încă să avem o şedinţă de coaliţie. Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeaşi, nu are rost să facem o şedinţă a coaliţiei”, a spus premierul Ciolacu, aflat la Bruxelles.

Ce au spus partidele după invitațiile primite

Elena Lasconi, desemnată de USR să fie candidata partidului la prezidenţiale, a declarat că a fost invitată la discuţiile cu premierul Ciolacu privind stabilirea datei alegerilor, însă consideră că este doar o mimare a unor discuţii şi consultări. Ea a spus că va participa la aceste „aşa-zise negocieri” şi consideră că alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc la termen.

AUR a anunţat că va participa la consultările anunţate de Marcel Ciolacu, iar delegaţia va fi compusă din preşedintele AUR, George Simion, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, şi prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea.

Senatorul Cseke Attila a susţinut că UDMR este de acord cu orice variantă privind alegerile prezidenţiale, care pot avea loc în octombrie, sfârşit de noiembrie sau început de decembrie, pentru turul al doilea, stabilirea datei fiind atributul Guvernului.

De asemenea, Partidul Umanist Social Liberal l-a informat pe Marcel Ciolacu că numai deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al PUSL, îşi poate lua angajamente în numele partidului.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (12)

gigiladrea   •   01.07.2024, 22:54

psd si covrigaru vor sa-si impuna punctul de vedere cu forta si fac circul asta; nu cred ca america are vreo treaba; oamenii vor alege din ce li se va oferi si functie de propaganda, minciuni si manipulari; antipatia fata de psd e puternica si psd care stie asta incearca tot felul de jocuri de glezne

parpalache   •   01.07.2024, 15:57

Vrajeala!Conteaza doar„consultarea”de la ambasada„Partenerului strategic”!

AllezLesBleu   •   01.07.2024, 14:06

Stiti ce intentioneaza PNL-PSD?Regula e simpla : daca iese Biden in SUA ei vor avea un candidat comun, dat de PSD.Dar! Daca iese Trump, si PSD si PNL vor candidati diferiti.Acesta este secretul alegerilor prezidentiale, pt ca PNL este SUBORDONAT partidului democrat din SUA, si stie ca isi pierde sefii de peste ocean.Asta este motivul pt care vor alegeri dupa alegerile SUA.Nu vedeti ca circul intre PNL-PSD s-a declansat dupa dezbaterea Trump-Biden?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI