Principalele declarații susținute la finalul ședinței de guvern:
- Se elimină restricțiile referitoare la portul măștii în spații deschise neaglomerate. Excepțiile vor fi în piețe, talciocuri, transportul în comun, locul de muncă.
- Se elimină restricțiile privind circulația pe timpul nopții.
- Se elimină restricțiile privind programul operatorilor economici. Se stabilește programul restaurantelor, teraselor, cafenelelor între orele 5-24.
- Participarea la competiții sportive va fi permisă până la 25% din capacitatea spațiului, doar pentru persoanele vaccinate sau testate negativ.
Concertele sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu purtarea măștii. Pot participa persoanele vaccinate complet, rezultat negativ PCR sau antigen nu mai vechi de 24 de ore.
Florin Cîțu:
- Se permite activitatea în spații închise ale sălilor de sport cu capacitatea de maximum 50%
- Măsurile sunt valabile până pe 1 iunie, când se va adopta o nouă decizie care ar putea introduce relaxări suplimentare
- (Ce se întâmplă cu persoanele care au trecut prin boală?) Sunt două posibilități: Vaccin sau test.
Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă susținută joi la Palatul Cotroceni, că „ne pregătim de relaxare, dar trebuie să fie o relaxare precaută”.
De sâmbătă, 15 mai, masca nu va mai fi obligatorie în aer liber. Excepție vor face locurile aglomerate, precum piețe, târguri sau stații ale mijloacelor de transport în comun. De asemenea, se renunță la interdicția de circulație pe timp de noapte.
Chiar dacă președintele României a anunţat că se renunță la o parte din restricții, Comitetul interministerial și CNSU trebuie să discute pe fiecare domeniu în parte când se va putea reveni la normalitatea de dinaintea pandemiei.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că vineri va avea loc atât o întrunire a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, cât şi o întrunire a CNSU.
De asemenea, ulterior, la ora 20.30, la Palatul Victoria are loc o ședință de Guvern pentru a aproba noi măsuri de relaxare începând cu data de 15 mai.
Foto: Vlad Chirea / Libertatea